Termen limită pentru înscrierea la definitivat
Cadrele didactice care doresc să susţină examenul de definitivat în vara anului viitor mai au la dispoziţie câteva zile pentru a-şi depune dosarele la unităţile de învăţământ la care predau. „Până în momentul de faţă, pentru examenul de definitivat s-au înscris 50 de cadre didactice. Dosarele, în dublu exemplar, se mai pot depune la şcoli până vineri, 21 noiembrie, ora 14.30, după care vor fi transmise la Inspectoratul Şcolar”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Potrivit calendarului stabilit de MEN, între 19 decembrie 2014 şi 5 iunie 2015 se vor efectua cele două inspecţii la clasă. Proba scrisă se va susţine în 9 iulie, cu subiecte unice pentru toată ţara, elaborate de Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare. (D.M.)