Totuși e rasist în lume

Nu mi-au plăcut niciodată rasiștii. I-am discriminat pe unde i-am prins. Am spus mereu că intoleranța îmi pare o dovadă de lipsă de inteligență. Am contestat în multe texte (unele chiar publicate aici, în Pandurul) generalizările pripite pe care se bazează ura de rasă. Știu țigani buni, evrei buni, negri buni și chiar japonezi. Rămân fidel acestor principii.

Și totuși, se întâmplă lucruri în această țară care îmi răscolesc sistemul de valori și mă transformă, cel puțin pentru câteva ore de la aflarea respectivului eveniment, într-un rasist de conjunctură. Și nu mă refer la activitățile ilicite ale fraților țigani (sic!) de peste hotare. Cu astea să spunem că ne-am obișnuit. În plus, putem privi fenomenul cu o detașare cinică: ”dă-o dracului de imagine a României în lume, să zicem mersi că s-au dus la ei și n-au rămas la noi”. Ce mă deranjează pe mine e modul cum sunt tolerați țiganii-ăia-răi aici, la noi. Frica poliției (că le e frică, să recunoaștem) de capii interlopi ai lumii țigănești (vezi cazurile Slatina, Craiova, chiar Timișoara, etc.) nu este deloc una de bun augur. Da, dacă toți țiganii ar fi infractori, aș fi un rasist fervent. Și da, îi urăsc pe ăia care vin peste medici în spital și bat asistentele. Sau pe ăia care calcă cu SUV-ul bătrâni pe stradă. Sau tâlhăresc mame și bunici. Dar să ne înțelegem, aceia sunt o minoritate în cadrul minorității. O minoritate destul de importantă, e drept, dacă Poliția nu reușește să o învingă.

Și atunci ajungem la problema poliției, a legilor proaste și a judecătorilor corupți care îi fac scăpați. Aceasta este adevărata cauză a rasismului din România. A corupților e vina, nu a oamenilor, iar a țiganilor nici atât. Ia să-i bage pe toți ăia care merită la răcoare pentru câțiva ani, să vedeți cum, în câțiva ani, ne trezim mai liberali și mai toleranți ca nordicii sau elvețienii.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: