Tradiţii din şapte ţări, în competiţie la Târgu Jiu

Ansambluri şi formaţii de muzică populară din şapte ţări sunt aşteptate la  Festivalul Internaţional de Folclor care se va desfăşura, săptămâna viitoare, la Târgu Jiu. Festivalul va debuta luni cu o paradă a portului şi dansului tradiţional. Până joi seara la amfiteatrul din zona centrală vor avea loc spectacole susţinute de către formaţiile participante la festival. Potrivit organizatorilor, costurile  evenimentului se ridică la aproximativ 1,5 miliarde de lei vechi.

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor se va desfăşura la Târgu Jiu, în perioada 19-23 august. La acest festival sunt aşteptaţi peste 200 de participanţi, membri ai ansamblurilor şi formaţiilor de muzică populară din şapte ţări: Polonia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Acestora li se va alătura Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Festivalul va debuta luni cu o şedinţă foto şi o paradă a tuturor formaţiilor participante. „În data de 19 august, începând cu orele 17.00, în Piaţa Prefecturii va avea loc o şedinţă foto a formaţiilor participante. La ora 19.00, va avea loc o paradă a portului şi dansului tradiţional. Parada se va desfăşura pe traseul: Piaţa Prefecturii - strada Traian - Bd. Constantin Brâncuşi - strada Unirii - strada Victoria Pietonal până la Esplanada amfiteatrului din zona centrală. Formaţiile se vor opri la Romarta, unde fiecare ansamblu va avea 2-3 minute de performanţă”, a declarat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

În fiecare seară, până joi, ansamblurile participante la festival vor susţine spectacole de excepţie în centrul municipiului Târgu Jiu. Voia bună va continua vineri pe Insuliţa de Jiu când, începând cu orele 19.00, gorjeni sunt aşteptaţi la o seară românească de folclor oferită de artiştii de la „Doina Gorjului”. Potrivit directorului Gheorghe Porumbel, costurile Festivalului Internaţional de Folclor sunt estimate la aproximativ un miliard şi jumătate de lei vechi.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: