Finalul săptămânii trecute a adus o veste cutremurătoare în rândul sistemului judiciar și al sportului românesc: judecătoarea Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor, în vârstă de 51 de ani, a fost găsită fără viață, într-un caz care ridică serioase semne de întrebare privind impactul psihologic al suprasolicitării profesionale. Potrivit publicației Luju.ro, magistrata s-ar fi sinucis prin spânzurare, fiind copleșită de volumul uriaș de muncă și presiunea constantă pe care funcția o presupune.

Georgeta Ciungan a fost și campioană mondială în atletism. În anul 1992, la doar 19 ani, ea a obținut două medalii de aur la Campionatele Mondiale pentru Juniori, desfășurate la Seul. A strălucit în proba de 400 metri garduri și în ștafeta 4x400, alături de atletele Mariana Florea, Ionela Țîrlea și Maria Magdalena Nedelcu. Performanțele sale de atunci au fost marcate de determinare, disciplină și un potențial uriaș, care păreau să prefigureze o carieră sportivă de excepție.

Din păcate, în anul 2000, cu puțin timp înainte de Jocurile Olimpice de la Sydney, o fractură a tendonului ahilian i-a întrerupt brusc ascensiunea sportivă. Accidentarea a fost severă și i-a afectat cariera definitiv, motiv pentru care a ales să se îndrepte către o altă zonă de excelență – dreptul.

Tragedia Georgetei Ciungan readuce în discuție nevoia urgentă de sprijin psihologic real și constant pentru profesioniștii din domenii de înaltă responsabilitate – justiție, sănătate, educație, siguranță publică. Volumul de muncă excesiv, lipsa personalului auxiliar și izolarea emoțională pot deveni factori de risc major pentru sănătatea mintală.