Transloc, societatea primăriei, nu a plătit utilităţile de 3 ani

Circa 300.000 lei este datoria pe care o înregistrează societatea de transport în comun din Târgu Jiu către societatea Aparegio. Datoriile s-au acumulat de mai bine de trei ani, iar pentru că unele restanţe se prescriau, furnizorul regional de apă s-a văzut nevoit să ceară în instanţă recuperarea datoriilor. Conform conducerii Transloc, înregistrează astfel de datorii pentru că a scăzut numărul călătorilor, ceea ce a condus la încasări mai mici.

Societatea Transloc este cel mai mare debitor al societăţii Aparegio, acumulând de-a lungul ultimilor datorii care cu greu vor putea fi recuperate. În unele cazuri, distribuitorul regional de apă a fost nevoit să ceară în instanţă recuperarea datoriilor pe care le înregistrează societatea de transport în comun a municipiului Târgu Jiu. Ultima sentinţă s-a dat în data de 20 ianuarie, când instanţa a decis ca Transloc să plătească suma de 39.735 lei, contravaloarea serviciilor de utilităţi publice. “În general, această firmă are să ne dea 299 mii lei. Unele dintre facturi a reuşit să le plătească la timp, altele nu. Aceşti bani pe care i-am câştigat în instanţă sunt de fapt suma facturilor neachitate la vreme acum trei ani. Aceste valori deveneau prescriptibile, se prescriau. Şi atunci singura modalitate pentru a fi prelungit termenul de prescriere, este acţionarea în instanţă”, a declarat Tiberiu Albu, directorul comercial al societăţii Aparegio.  

Căilean: Până în luna iunie ne achităm datoriile

Conducerea societăţii Transloc, Vasile Căilean, spune că sunt premise ca până la mijlocul acestui an să se achite de datoriile către Aparegio. “Am făcut un grafic de eşalonare şi o să achităm datoriile până în luna a şasea. A scăzut foarte mult numărul de călători şi încep să fie încasările din ce în ce mai mici. Criza îşi spune cuvântul, oamenii poate preferă să meargă pe jos şi asta este”, a spus directorul societăţii de transport în comun.

SC TRANSLOC SA este societate pe acţiuni, Consiliul Local al municipiului Tg-Jiu fiind unic acţionar. Acelaşi consiliu local este acţionar şi la Aparegio.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: