M-am visat în viitor. 2150 parcă era. Oamenii nu mai evoluaseră de-un secol. De fapt, involuaseră. Vocabularul românilor nu mai conținea vocale. Din fericire, acest lucru nu putea fi remarcat de călătorii în timp neutri, din trecut, deoarece 95% dintre conversații erau purtate prin chat, cu ajutorul unor ecrane translucide care, proiectate la câțiva centimetri de ochii oamenilor, le stăteau mereu în față. Dacă nu cumva îi încurcau aceste ecrane virtuale la mers, întrebați? Nicidecum. Pentru că oamenii nu mai mergeau. Trupurile atrofiate și obeze le erau transportate cu ajutorul unor cărucioare care în prezent se folosesc pentru persoanele cu handicap, doar că mult mai bine tehnologizate, care te puteau duce oriunde pe baza unei comenzi vocale. De altfel, oamenii își mai foloseau mâinile doar rareori. Totul li se aducea, literalmente, la nas de către niște roboți special concepuți să facă absolut toată munca în locul oamenilor.

Contactul fizic devenise aproape inexistent. 99% dintre copii erau concepuți în eprubete și o apropiere de natură sexuală între un bărbat și o femeie era aproape imposibilă din cauza scaunelor confortabile cu rotile (și zburătoare, dacă era nevoie) pe care posesorii nu le părăseau niciodată, nici chiar când dormeau. De altfel, aceasta era activitatea de bază a oamenilor, pe lângă conversația măruntă purtată pe nenumăratele chaturi: dormitul. Iar pe locul doi venea mâncatul. În 2150 existau exclusiv restaurante fast food, dar, pentru o eficientizare a procesului îngurgitării, toate componentele unei mese sănătoase erau amestecate de roboții-mixer într-o pastă groasă de hamburgeri cu cartofi prăjiți cu cola cu maioneză și cu forneti.

Pământul însuși părea să se fi oprit din ambele lui mișcări, contaminat de lâncezeală perpetuă de pe suprafața sa. Stratul gros de gunoaie care înconjura planeta făcea fotosinteza aproape imposibilă, dar aceasta era de asemenea realizată cu ajutorul unor roboți de tip solar, care asigurau de altfel și zile de plajă reușite la orice oră din zi.

Taman când să aflu ce se întâmplă când un om cu mușchii atrofiați și care nu știe să-și folosească picioarele cade din scaunul său și nu se mai poate ridica, m-am trezit. Adormisem cu câinele covrig pe picioare și cu resturile de la McDonalds pe noptieră, lângă nas.