Traseul de vară al pandurilor. Din Poiană în Ţara Valsului

Pandurii si-au definitivat programul de pregatire din aceasta vara. Trupa lui Grigoras se va cantona la Poiana Brasov intre 18 si 28 iunie iar apoi va merge in Austria, chiar în capitala Viena. Pandurii au programate si 8 meciuri amicale pana la startul noului sezon.

Pandurii se bucură acum de ultimele zile de vacanţă. Grigoraş îi aşteaptă joi la primul antrenament din noul sezon.

Trag în piept aer tare de munte

Pandurii respectă tradiţia din ultimele veri şi fac două cantonamente de vară, unul în ţară şi altul în Austria. Voiculeţ şi compania merg vineri la vizita medicală iar luni pleacă deja în primul cantonament la Poiana Braşov.  Iniţial se vorbea de Sibiu dar gorjenii au ales în cele din urmă staţiunea braşoveană la Hotelul Piatra Mare. Stagiul va dura 10 zile, între 18 şi 28 iunie iar gorjenii vor disputa şi două meciuri amicale. Primul pe 24 iunie cu nou promovata Gloria Bistriţa iar al doilea pe 27 cu moldovenii de la Mislami Orhei. „S-au perfectat deja cele două stagii de pregătire pentru echipă, în prima fază vom merge la Poiana Braşov unde se va efectua cu precădere pregătirea fizică”, a declarat pentru site-ul clubului vicele Viorel Temelescu. Astfel pandurii vor avea de transpirat serios în acest prim stagiu pentru a se încărca fizic pentru un nou sezon ce se anunţă cel puţin la fel de obositor.

Următoare destinaţie, Ţara Valsului

Grigoraş şi compania revin de la Braşov pe 28 iunie dar nu vor mai zăbovi mult pe acasă. Pentru al doilea stagiu, pandurii au ales să meargă în Ţara Valsului, Austria, între 2 şi 14 iulie. Locul de cantonament a fost verificat de directorul sportiv Robert Bălăeţ care şi-a dat ok-ul. Cartierul general va fi stabilit chiar în sudul capitalei Viena, la Vosendorf acolo unde Grigoraş şi elevii săi au programate şi 6 jocuri de verificare. „Am ales un loc din apropiere de Viena, unde echipa va avea condiţii foarte bune de pregătire şi refacere şi terenuri de antrenament la dispoziţie. Pentru acest al doilea stagiu se vor perfecta mai multe meciuri de verificare, cel puţin cinci meciuri vom face cu siguranţă”, spune acelaşi Temelescu. Grigoraş şi-a dat acordul asupra programului de amicale. „În ceea ce priveşte jocurile amicale, eu am stabilit deja datele de disputare, vom face acolo șase jocuri de verificare, iar impresarul acestui cantonament ne va căuta adversari. Nu cred că vom mai disputa niciun meci la revenirea în țară până în debutul campionatului pentru că timpul este destul de scurt. Și acel meci de prezentare a lotului (n.r. se vorbea de Beşiktaş) cu prilejul jubileului clubului a fost amânat. Acum rămâne să vedem și care va fi tragerea la sorți, cu cine vom juca în primele etape și când vom fi programați să jucăm primul meci”, a declarat antrenorul pandurilor.

Program

Pandurii află astăzi la prânz programul oficial al noului sezon. Gorjenii sunt reprezentaţi la tragerea la sorţi ce are loc la sediul Ligii de către secretarul general, Daniel Băloi.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: