Trei localităţi din Gorj au primit microbuze şcolare

După doi ani de aşteptare, microbuzele şcolare au început să ajungă şi în judeţul Gorj. Trei primării au primit miercuri microbuze şcolare achiziţionate de Ministerul Dezvoltării. Programul derulat de minister este numai pentru mediul rural. Primarii au primit cheile în cadrul unei festivităţi care a avut loc în Capitală. De aceste microbuze se vor bucura elevii din Bălăneşti, Bustuchin şi Bâlteni. Lista cu unităţile care au depus solicitări pentru un microbuz şcolar este mult mai mare însă nimeni nu a putut să explice pe ce criterii ministerul a alocat primele microbuze. Şeful învăţământului gorjean, Ion Işfan, spune că până la începerea anului şcolar vor mai sosi alte 15 microbuze iar până la sfârşitul anului vor exista 31 de microbuze noi în tot judeţul. „Până la 1 septembrie vor ajunge în judeţul Gorj 18 microbuze, iar în a doua etapă, octombrie-decembrie, încă 13. Miercuri a fost ceremonia de predare a cheilor pentru primele 100 de microbuze la nivel de ţară, pentru Gorj am avut 3 localităţi nominalizate de Bucureşti”, a declarat Ion Işfan, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: