Trenul Motru-Craiova, anulat. Planul autorităţilor!

Garnitura de tren pe ruta Motru-Craiova şi invers a fost anulată şi nu mai ajunge în staţii încă de la începutul acestei luni. Operatorul privat care asigura transportul călătorilor pe calea ferată a renunţat la acest traseu, dat fiind faptul că în ultimii ani a înregistrat pierderi. Autorităţile din Motru au iniţiat demersurile ca pe acest traseu să circule un tren al CFR Călători.

Societatea privată Softrans, care a operat până la sfârşitul lunii martie pe traseul Craiova - Strehaia - Motru, a anulat cursele, asta după ce în ultimii ani a înregistrat numai pierderi. Conform autorităţilor din Motru, trenul, care avea doar un vagon, era mai mereu gol. „Societatea Softrans ne-a anunţat demult că lucrează în pierdere. Au decis în Consiliul de Administraţie să anuleze această cursă. Erau puţini călători, doar la sfârşit de săptămână şi în perioada vacanţelor erau ceva călători. În timpul săptămânii venea mai mult gol. Societatea Softrans avea o compensare la fiecare kilometru parcurs, dar, între timp, Guvernul a mai introdus o condiţie, să aibă şi un minimum de încasări din bilete. Lucrul acesta nu s-a putut realiza, a crescut paguba generată de efectuarea acestor curse, astfel că de 3 ani funcţiona în pierdere şi au decis să anuleze”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.      

Autorităţile trag speranţă că traseul va fi preluat de Căile Ferate Române (CFR) Călători. „Am luat legătura şi la minister, şi cu parlamentarii de Gorj, cu toată lumea, să facă toate demersurile pentru ca CFR Călători să preia această cursă. Ni s-a promis că vor face toate demersurile, vom vedea dacă vom reuşi să reintroducem, iar operatorul să fie CFR Călători. Este o societate mai mare, poată să obţină subvenţii mai mari de la stat. Până la urmă, şi călătorii, chiar dacă erau mai puţini, beneficiau de un transport mult mai ieftin decât pe şosea”, a explicat primarul din Motru.    

Cursa Craiova-Motru a fost introdusă în vara anului 2014, după mulţi ani de încercări, apoi întreruptă şi reluată din nou în primăvara anului trecut.

Vizualizări: 2,613

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: