Tudor Barbu, reacţie în dosarul lui Şova

Unul dintre cei trei senatori pe care Gorjul îi are, Tudor Barbu, prezent prin judeţ cam la fel de des ca şi Victor Ponta, a avut ieri o reacţie la situaţia votului dat în cazul ridicării imunităţii lui Dan Şova în dosarul în care DNA îl vrea arestat pentru afacerile derulate la Turceni şi Rovinari.

Parlamentarul liberal consideră că hotărârea Senatului sfidează legile şi Constituţia, el susţinând că „este un caz unic în istorie să vii, tu, Călin Popescu Tăriceanu, şi să spui că te-ai bazat pe un articol neconstituţional”. Reacţia lui Barbu vine în contextul în care PNL a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională hotărârea de neridicare a imunităţii lui Şova întrucât modul de calcul al numărului de voturi exprimate pentru ca fostul ministru să rămână fără imunitate a fost calculat în baza unui text de lege care nu este constituţional. ”Este caz unic în istoria post-decembristă să ieşi în faţa presei, tu, Călin Popescu Tăriceanu, tu, Victor Ponta, oricine din arcul guvernamental, să spui că te-ai bazat pe un articol dintr-un Regulament evident neconstituţional, prin faptul că a fost modificat de Senatul României, ca fiind neconstituţional, să invoci o lege, legea care se referă la Statutul senatorilor şi deputaţilor, evident neconstituţională, prin faptul că s-a modificat prin vot, în unanimitate…toată lumea ştia că aceste regulamente sunt neconstituţionale”, a declarat Barbu.

Mai nou, senatul „constată”

Parlamentarul gorjean a atacat puterea actuală şi pentru „subterfugiul” folosit prin formularea în text a menţiunii „noi constatăm”, Barbu spunând că Senatul nu constată, ci hotărăşte. ”Senatul nu constată niciodată, Senatul României hotărăşte. Noi avem o hotărâre care spune că noi, senatorii României, constatăm că s-au întrunit sau nu nişte criterii”, a explicat Barbu, precizând că Senatul ”constată” doar încetarea mandatului unui senator, din motive de deces sau demisie. Liberalii au contestat ieri hotărârea redactată de Senat în privinţa ridicării imunităţii lui Şova, parlamentarii opoziţiei fiind de părere că fostul ministru al transporturilor nu a ajuns după gratii doar pentru că Senatul şi preşedintele său, Călin Popescu Tăriceanu, au făcut tot ce a fost posibil, chiar şi neconstituţional, pentru ca cererea DNA să nu fie aprobată.

„Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curţii Constituţionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, aşa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o ”hotărâre de constatare” care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se arată  în sesizarea PNL.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: