Turcii investesc într-o comună din Gorj

O firmă turcească va face investiții în comuna Telești și va construi un parc de panouri fotovoltaice. Străinii au cumpărat proiectul gata făcut de la o firmă din România și acum vor să-l implementeze, numai că vremea ploioasă le cam pune bețe-n roate.

 

 

 

 

 

 

 

Parcul de panouri fotovoltaice se va întinde pe aproximativ 5 hectare de teren. Investitorii turci au cumpărat terenurile de la localnici, iar proiectul de la firmă românească.

”Firma care va face parcul de panouri fotovoltaice este turcească. A cumpărat proiectul de la o firmă de prin Dolj din câte am înțeles eu, iar terenul l-au achiziționat de la cetățeni. Parcul va fi realizat pe aproximativ 5 hectare de teren. Investitorii turci au obținut toate avizele și autorizațiile pentru a demara investiția, numai că, nu le permite vremea să se apuce de lucrări. A plouat foarte mult, zona aceea este mlăștinoasă și nu prea pot face nimic până nu va veni căldura. Din ce am discutat cu ei ar vrea chiar să angajeze forță de muncă din comună", a precizat Romulus Bîldea, primarul din Telești.

Autoritățile locale susțin că firma turcească investește în parcuri de panouri fotovoltaice și în Dănești, Brănești și Runcu.

Vizualizări: 5,200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: