Un mare lider sindical din zilele noastre şi-a început cariera în anii ’80, ca un pârlit de turnător. Ca toţi cei de teapa lui, scria despre viciile prietenilor, că ăla bea, că ălălalt joacă poker sau că are o gagică şi nu are acte cu ea. Că ascultă Europa liberă şi că şi-ar dori o viaţă mai bună în Occident. Mizerii cu care sunt pline arhivele Securităţii, de ieri şi de azi. Pentru că sistemul nu s-a schimbat, funcţionează şi astăzi, doar că mai bine decât acum 30 de ani. Legea lustraţiei, dacă ar fi fost adoptată şi aplicată din primul an de după comunism, astfel de specimene nu ar fi ajuns să conducă totul în România, de la politică şi afaceri, presă şi sindicate, societate civilă. Dar, nici măcar la 20 de ani de la ceea ce numim „căderea comunismului”, Legea lustraţiei nu a reuşit să răzbată. Chiar dacă a trecut cu chiu cu vai de Parlament, nu mai departe de luna trecută a fost declarată neconstituţională. De ce- Pe motiv că nu ar fi democratic ca o persoană să aibă astăzi drepturi limitate, cum ar fi acela de a nu mai accede în anumite funcţii, din cauză că a făcut anumite fapte acum zeci de ani. O lege nu poate fi aplicată azi pentru fapte din trecut, care atunci nu erau încriminate, spun judecătorii Curţii Constituţionale din România. În alte state în care comunismul a căzut s-a putut. La ei a fost democratic. La ei a fost normal ca oameni care au făcut parte din structuri represive să fie traşi pe dreapta sau măcar sancţionaţi de opinia publică. La noi, sistemul securisto-comunist s-a protejat în toţi aceşti ani. Ba mai mult, a acaparat întreaga societate de astăzi.

Ion Pisc Scrădeanu se învârte astăzi în cercuri înalte. Lider sindical la nivel naţional, stă la masă cu miniştri şi directori de mari companii. Ca el sunt mulţi, care s-au ridicat profesional nu neapărat pentru că erau buni, ci pentru că au colaborat cu sistemul. În anii 90 citeam dosare de Securitate şi mă cutremuram când vedeam atâta mizerie. De ce conta pentru sistem câte pahare de votcă beam eu la cârciumă- De ce conta cu cine mă întâlneam pe stradă, ce cărţi citeam, ce filme vedeam- Acum nu mă mai cutremur. Turnătoriile lui Pisc sunt la fel ca multe altele pe care le-am citit de-a lungul vieţii. La fel de mizerabile şi de inutile. Acum mă mai cutremură gândul că şi acum se face la fel şi că tinerii din sistem au învăţat să-şi facă meseria ca vechii securişti.

Din păcate, viaţa noastră de zi cu zi depinde, şi nu în mică măsură, de interesele comunele ale reţelelor informative de altădată. Oameni care se susţin reciproc, s-au tras unii pe alţii în funcţii de răspundere şi care fac cărţile între ei, ca într-o mare frăţie. Cu sau fără o lege a lustraţiei, eu mi-am pierdut speranţa că astfel de oameni vor răspunde vreodată pentru răul făcut unor nevinovaţi. Dar măcar din când în când am satisfacţia să văd că mai aflăm de câte unul care se dă important şi inteligent că nu a fost la viaţa lui decât un turnător, şi nici măcar unul bun.