UCB schimbă criteriile de acordare a burselor de excelenţă

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu va schimba criteriile de acordare a bursei de excelenţă pentru studenţi. Senatul universităţii a amânat în decembrie aprobarea listei pentru a analiza noi criterii de acordare. Propunerile urmează a fi analizate în cadrul unei comisii conduse de profesorul universitar Moise Bojincă. Din comisie mai fac parte profesorii Dumitru Chiriţescu, Cristinel Racoceanu, Gheorghe Mălăescu, precum şi studenţii Mircea Croitoru şi Mădălina Bistreanu. Conform celor declarate de profesorul Moise Bojincă, printre criteriile de acordare se numără prezenţa la cursuri, activitatea ştiinţifică şi notele. „Au fost propuneri făcute de Consiliul Consultativ şi care au trecut prin Senat. În acordarea acestei burse se va ţine cont în mare măsură de prezenţa la cursuri, care trebuie să fie între 90% şi 100%, de activitatea ştiinţifică a studenţilor şi de note”, afirmă Moise Bojincă. După ce studenţii care consideră că îndeplinesc noile criterii îşi vor depune dosarele se va realiza pentru fiecare un punctaj, în funcţie de care se va acorda bursa. UCB mai oferă burse de merit, burse de studiu, burse de ajutor social, burse de sprijin şi o bursă din partea rectorului.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: