Uleiuri benefice pentru a reduce ridurile din jurul ochilor 

Uleiurile sunt cel mai simplu mod de a trata şi reduce ridurile din jurul ochilor. Puteţi apela la un simplu ulei de măsline sau la ulei de susan, unt  sau uleiuri esenţiale. 

Cel mai simplu mod de a trata ridurile din jurul ochilor este de a folosi comprese cu ulei de măsline. Discurile de bumbac se umezesc în ulei de măsline și se pun pe ochi pentru 10 minute, aproximativ. După îndepărtarea compresei se face un masaj ușor, cu vârful degetelor. Pentru o mască hrănitoare, se adaugă capsule de vitamina E la 50 g de ulei de măsline. Se poate aplica în fiecare seară, se lasă să acționeze timp de 5 minute după care fața se șterge cu un șervețel,

Efectul untului asupra ridurilor din jurul ochilor este puțin cunoscut. Pleoapele superioare și inferioare se ung cu unt și se lasă să se înmoaie peste noapte. De asemenea, se poate pregăti și o cremă pe bază de unt: peste 100 ml de apă clocotită se pune câte o jumătate de linguriță de mușețel și flori de tei. Se acoperă și se lasă la infuzat timp de 15 minute după care se strecoară. Două linguri din infuzia astfel obținută se amestecă cu o lingură de unt solid. Opțional, se poate adăuga și 1 linguriță de ulei de ricin. Ingredientele se amestecă până la omogenizare și până se obține o consistență cremoasă.

Pentru ridurile de expresie, uleiul de susan se încălzește ușor și se aplică în zonele cu riduri de expresie. Se lasă să acționeze timp de 1 oră după care se îndepărtează cu un prosop de hârtie.

Întrucât sunt obținute prin presare la rece, uleiurile esențiale sunt foarte bioactive. Sunt mult mai eficiente pentru că moleculele lor sunt capabile să pătrundă în cele mai adânci straturi ale pielii. Pentru comprese, se poate folosi ulei de trandafiri, migdale sau piersici. 

Vizualizări: 802

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: