Ultimatum pentru închiderea centralei din zona Griviței 

Administrația locală din Târgu Jiu a luat atitudine după ce emisiunea Reflector, difuzată la Accent Tv, și Ziarul Pandurul au prezentat pericolul reprezentat de centralele termice dezafectate. În ceea ce privește una dintre fostele centrale, cea de pe strada Christian Tell, autoritățile au dat un ultimatum proprietarului pentru a lua măsuri. Acesta a fost și amendat.

Reprezentanţii primăriei Târgu Jiu au anunţat că poliţiştii locali au aplicat o amendă proprietarului fostei centrale termice de pe strada Christian Tell, zona Grivița II, pentru că nu a dat o utilitate centralei termice dezafectate, așa cum s-a angajat la cumpărarea de la primărie. Acesta intenționa să realizeze o clădire de birouri însă de ani bun imobilul este folosit de oamenii străzii, care au adus fel de fel de mizerii cu ei și creează neplăceri locatarilor din zonă. Asta în condițiile în care în imediata vecinătate este și un spațiu de joacă. Cei din primărie spun că vor izola această clădire dacă proprietarul nu o va face. I-au dat și un termen. "În situația în care în perioada imediat următoare, săptămâna aceasta și săptămâna viitoare nu se va găsi un mod de comunicare direct cu persoana respectivă vom trece la o perimetrare a zonei, la izolarea încă o dată a zonei pentru a nu mai permite copiiilor și oamenilor străzii să intre în centrala respectivă și să îndepărtăm orice posibil risc care s-ar putea produce în această centrală", a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. 

Autoritățile locale din Târgu Jiu au spun că au sesizat chiar și Garda de Mediu și Direcția Publică de Sănătate (DSP) Gorj.

Galerie foto



Vizualizări: 420

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: