Un alt spital din Gorj va trata pacienții Covid

Încă un spital din județul Gorj va trata pacienții infectați cu noul coronavirus. Este vorba despre Spitalul Orășenesc  Novaci. Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, spune că această unitate medicală mai poate oferi în plus încă 50 de locuri.

Situația locurilor din spitalele din Gorj este din ce în ce mai grea. Pacienții infectați cu coronavirus sunt din ce în ce mai mulți, iar paturile libere din spitale sunt aproape epuizate. Tocmai pentru a veni în ajutorul pacienților, autoritățile au luat decizia ca și spitalul din Novaci să trateze cetățenii infectați cu acest virus, spune prefectul de Gorj, Cosmin Pistol.

”Noi facem toate eforturile să mărim numărul de locuri. Avem nevoie. Dar odată ce vom face acest lucru, vom fi obligați să primim bolnavi din alte zone ale țării. Am cerut managerilor de spitale ca toți medicii să pună umărul și să ajute. Mai este vorba despre un spital care ar putea trata pacienții Covid, fiind vorba despre Spitalul Orășenesc Novaci. Ne va oferi un număr de 50 de locuri. Acest lucru va fi posibil cât de curând”, a spus prefectul Pistol.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, spune că a avut o întâlnire cu toți managerii de spitale, tocmai pentru a se pregăti pentru noul val de îmbolnăviri: ”Am avut o nouă întâlnire la sediul Prefecturii cu toți managerii de spitale din județul Gorj, pentru că trebuie să pregătim valul II. Din păcate, ați văzut că au fost înregistrate marți 7.733 de cazuri, 62 de cazuri pe Gorj. Trebuie să pregătim toate condițiile pentru a primi toți pacienții care vin către unitățile de primiri urgențe și către  centrele de primiri urgențe. Încercăm ca la spitalul din strada Tudor Vladimirescu să mărim capacitatea UPU. S-a discutat o variantă pe care comitetul director și consiliul medical le vor pune în discuție și cred că vor lua decizia cea mai bună. Și la spitalul din strada Progresului va fi realizată o majorare de capacitate pentru pacienții suspecți și care așteaptă probele. De asemenea, trebuie să discutăm foarte serios despre încă un spital COVID pentru județul Gorj”, a spus Cosmin Popescu.  

Miercuri situația a fost și mai gravă, cu 8651 de cazuri noi de COVID și 146 de decese, în timp ce la Terapie Intensivă erau internați 1001 pacienți. 

Vizualizări: 3,143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: