Un angajat al CE Oltenia are nevoie de ajutor!

Un angajat al CE Oltenia a suferit un grav accident de maşină şi are nevoie de sânge. Cătălin Chiliban este în comă indusă la spitalul din Craiova. Manu Tomescu, colegul acestuia de la Termo Rovinari, face un apel la cei care doresc să doneze sânge, grupa O1. Donarea se poate face doar la Craiova, dar un microbuz va pleca vineri dimineaţă de la Rovinari. Pentru informaţii, cei interesaţi îl pot contacta pe Manu Tomescu, pe Facebook. 

Catalin Chiliban a suferit marți dimineață un grav accident rutier după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod la Plopșoru. În urma impactului, Cătălin Chiliban a suferit multiple traumatisme drept pentru care a fost transportat de urgență la spitalul din Craiova. A fost supus deja unor operații și urmează să mai efectueze și altele. Este în comă indusă tocmai pentru că are nevoie de multe intervenții chirurgicale. Colegii săi de la termocentrala Rovinari au aflat de la familia energeticianului că are nevoie de sânge și s-au mobilizat imediat pentru a da o mână de ajutor. Manu Tomescu este cel care a dat stratul unei campanii pe toate căile posibile, chiar și pe rețelele de socializare, pentru a strânge câți mai mulți donatori. Vineri la primele ore ale dimineții un microbuz al Sindicatului Energia Rovinari va transporta până la Spitalul Clinic nr.1 din Craiova pe colegii săi pentru a dona sânge. "Are nevoie de sânge pentru că a suferit un accident grav. Vineri mergem să donăm sânge pentru că îi tot fac operații și la intervențiile aceasta trebuie transfuzii de sânge. Este nevoie de grupa 01. Eu sunt compatibil cu el, are 01. Și trebuie să donăm la spitalul din Craiova, așa ne-a transmis familia sa", a declarat Manu Tomescu.  În jur de 20 salariați ai CE Oltenia de la Rovinari se înscriseseră joi pentru a merge să doneze sânge pentru colegul lor. Catalin Chiliban este căsătorit și are un copil minor.    

Vizualizări: 6,855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: