Un autoturism a ars ca o torţă pe un câmp din Stăneşti

Teribilismul vârstei şi inconştienţa îi putea costa scump pe trei tineri din municipiul Tg-Jiu. Autoturismul în care ei se aflau a ars ca o torţă ieri de dimineaţă pe un câmp din localitatea Stăneşti. Se pare că principala cauză care a dus la producerea incendiului a a fost un scurtcircuit electric. Din fericire tinerii au ieşit la timp din maşina şi nu au păţit nimic, însă autoturismul a ars aproape în totalitate.

Trei tineri din municipiul Tg-Jiu s-au trezit ieri dis de dimineaţă cu maşina în flăcări. Cei trei doritori de senzaţii tari au mers la primele ore ale zilei pe un câmp din comuna Stăneşti, unde mai bine de două ore au făcut acrobaţii cu maşina, inculsiv prin a forţa puterea motorului cu frâna de mână trasă. Ei nu s-au gândit nici o clipă că în felul acesta pot rămâne fără autoturism şi îşi pot risca şi viaţa. Sătenii care erau cu animalele în zonă sunţin că tinerii s-au întors cu maşina pe tot câmpul şi dintr-o dată aceasta a luat loc „ Eu eram aici cu animelele la iarbă i-am văzut şi nu ştiam ce vor să facă de se tot învârt aşa cu maşina. Au făcut lucru asta cam două ore şi apoi dintr-o maşina a luat foc, dar bine că au avut timp să iasă, că altfel mureau arşi”.
 La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompierii care din păcate nu a reuşit să salveze mare lucru din autoturism. Din primele verificări se pare că principala cauză a a incendiului a fost un scurtcircuit electric ” Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe un câmp din Stăneşti, în apropierea părţii carosabile. Ne-am deplasat imediat la faţa locului cu o auto specială cu apă şi spumă şi am încercat să stingem incendiu, însă flăcările cuprinseseră aproape tot autoturismul, până la sosirea noastră. Cauza probabilă a incendiului se pare că ar fi un scurtcircuit electric”, a precizat Aurelian Negrea, şef gardă intervenţie.
Spre norocul tinerilor teribilişti, autoturismul de mii de euro avea asigurare facultativă.


Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: