Un fost ministru vine la Târgu Jiu

Un fost ministru va ajunge la Târgu Jiu în data de 16 mai, este vorba despre președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, care va sosi în Gorj în contextul desfășurării celei de-a 45-a ediție a festivalului internațional de literatură "Tudor Arghezi", unde vor fi premiați cei mai talentați scriitori cu merite deosebite în promovarea operei argheziene.
Festivalul de literatură, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România cu sprijinul Ansamblului Artistic Doina Gorjului, Primăria și Consiliul local Târgu Cărbunești și Biblioteca Județeană "Christian Tell", se va desfășura pe parcursul a trei zile, 16,17 și 18 mai, în cadrul căruia, Uniunea Scriitorilor din România va acorda trei premii Omnia, unor scriitori, poeți cu merite deosebite în promovarea operei argheziene în cuantum de 15.000.lei.
Anul acesta, potrivit directorului CJCPCT, Ionuț Bordeiași, festivalul va începe cu întâlnirea cadrelor didactice de limba română cu membrii Uniunii Scriitorilor din România care va avea loc vineri, 16 mai la ora 18:00 la Biblioteca Județeană.
"La întâlnirea cu Uniunea Scriitorilor din România, mi-aș dori să existe comunicare, să fie ridicate probleme, mi-aș dori să vină idei, propuneri din partea cadrelor didactice de limba română către Uniunea Scriitorilor, Dumnezeul literaturii române din România", a subliniat Ionuț Bordeiași.
Vizualizări: 2,026
Distribuie Trimite pe WhatsApp