Un fost șef de stat a murit la tribunal

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit după ce i s-a făcut rău, în timpul unei audieri la tribunal, a anunţat luni televiziunea de stat egipteană, relatează Reuters.

Mohamed Morsi, care provine din mişcarea islamistă Fraţii Mulsumani, a devenit în 2012 primul preşedinte liber ales din istoria Egiptului, la un an de la ”Revoluţia de pe Nil” şi îndepărtarea de la putere a predecesorului său Hosni Mubarak.

El a fost, la rândul său, îndepărtat de la putere, un an mai târziu, în urma unor manifestaţii în masă împotriva regimului său islamist.

Şeful armatei, mareşalul Abdel Fattah el-Sisi la acea vreme, a fost ales ulterior preşedinte.

Mohamed Morsi ispăşea o pedeapsă de şapte ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat şi condamnat cu privire la falsificarea unor documente în vederea candidaturii sale în alegerile prezidenţiale din 2012.

Potrivit televiziunii de stat egiptene, lui Morsi i s-a făcut rău în timpul unei audieri la tribunal. Morsi era în vârstă de 67 de ani.

Vizualizări: 2,905

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: