Moratoriul sau armistiţiul propus de preşedintele Băsescu pentru adoptarea celor trei legi fundamentale fără de care nu ne mai putem înţelege cu creditorii este mai departe ca oricând de realizare. Nu putem vorbi de o înţelegere între putere şi opoziţie atâta timp cât în interiorul puterii sau al opoziţiei nu se poate face pace. Dacă puterii îi înţeleg comportamentul pentru că aici au pe ce se lupta, opoziţiei nu i-l înţeleg pentru că n-au de împărţit deocamdată decât apariţiile la televizor. Nu cred nici într-o apropiere a liberalilor de democrat liberali atâta timp cât la conducere se va afla Antonescu, pe ale cărui butoane apasă Dinu Patriciu.

Liberalii sunt obsedaţi de poziţia de vioara întâi a opoziţiei pe care şi-o adjudecă de câte ori au ocazia, în pofida faptului că, cinstit vorbind, PSD o deţine indiscutabil. După întâlnirea de luni la chemarea lui Antonescu mă aşteptam să aud tot felul de idei despre căile şi metodele prin care să ieşim din marasmul crizei cu care aproape că am început să ne obişnuim. Nici pomeneală! Opoziţia s-a întâlnit ca să stabilească  să nu-l mai atace Antonescu pe Ponta şi nici să nu-l mai facă impertinent. Între timp nu şi-au lăsat obiceiul şi nu se prezintă în Parlament pentru acelaşi motiv, Anastase. Guvernul, într-o astfel de situaţie, când nimeni nu vrea cu nimeni, face şi el ce poate, adică anunţă că îşi asumă răspunderea pentru legile în discuţie, iar liberalii hop şi ei cu moţiunea. De o bună bucată de timp politicienii noştri  din opoziţie nu ne mai pot surprinde cu nimic. Fac tot ce ştim!

În schimb, ne surprinde Sebastian Lăzăroiu, consilierul  preşedintelui Băsescu, care a ieşit public şi a introdus în discuţie o idee demult vehiculată, tot la nivel de zvon, aceea a  apariţiei pe scena politică a unui nou partid. Lăzăroiu îşi justifică profeţia prin faptul că 80% din electorat este sătul de politica partidelor actuale şi nu mai are interes nici pentru  vot nici pentru elucubraţiile politicienilor. O mare parte dintre aceştia ar putea să-şi găsească reperele pierdute în cei 20 de ani într-un partid nou format, aş zice eu nu din personaje reciclate pe la tot felul de porţi, ci din oameni nou nouţi.

Un astfel de partid apărut în 2011 ar avea suficient timp să se impună pe scena politică,  chiar dacă membrii lui marcanţi nu ar face parte din parlament, locul unde se circăreşte tot politicianul! Neşansa acestui eventual partid  cu orientare de centru dreapta ar consta în faptul că toţii nemulţumiţii din PDL, PNL şi chiar PSD se vor înghesui să intre în el ca să mai prindă odată ciolanul din 2012. Dar până atunci, vorba lui Cristian Diaconescu, sunt posibile tot felul de alianţe ciudate, unele chiar împotriva naturii, făcute cu un singur scop: acapararea puterii.

Dacă puterea ar fi dorită doar la alegerile normale n-ar fi nimic rău în dorinţa de acaparare; din păcate actuala opoziţie nu se simte bine decât la putere, cu frâiele în mână şi cu zăbala în gura viitoarei opoziţii. Spun asta pentru că filmul ăsta l-am mai văzut!