Un oraș de vinovați

Scriu textul din Parcul Coloanei fără Sfârșit. 

Nu mai este nici măcar un modul care să nu fie afectat. Monumentul este înnegrit, schimonosit de vreme și indiferență.

Orașul este locuit de mulți vinovați. 

Vinovați pentru starea clădirilor, străzilor, trotuarelor, monumentelor. Vinovați pentru tot ce nu suportă în oraș. Sau județ. 

Vinovații sunt cei din afara urnei, nu din urnă. 

Pe 9 iunie, la alegerile locale, ne punem un nou verdict "vinovat" sau schimbăm ceva?

Pe 9 iunie ieșim la vot și ne exprimăm un drept sau nici măcar nu ne prezentăm să ne susținem cauza?

Este nevoie de o singură persoană. Doar de tine, cel care citești aceste rânduri. 

Momentul în care vocea cetățenilor se aude foarte tare este acesta, al alegerilor.

Dacă noi nu vorbim și nu ne auzim, nimic din ce o să trăim mai departe nu este despre noi. 

Continuăm să trăim într-un județ în care nu-ți găsești loc. Loc de muncă, loc de învățat, loc de crescut copii și întemeiat familii, loc de construit o afacere, loc de petrecere a timpului liber.

În lipsa unui moment de reconstrucție, de asimilare a fiecaruia dintre noi cu întreaga comunitate, in lipsa unui moment de rescriere a contractului social, vom ajunge să nu avem loc unii de alții.

Un oraș de vinovați. De nepăsare. 

Vizualizări: 3,969

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: