Un primar PSD cere dizolvarea DNA

Un primar PSD cere dizolvarea DNA, iar ca măsură asiguratorie suspendarea activităţii parchetului anticorupţie pe o perioadă de trei ani. Cererea în acest sens a fost depusă de primarul din Udeşti, Săvel Botezatu, la Parchetul General condus de Tiberiu Niţu.

Primarul PSD, judecat pentru fraude cu fonduri europene, susţine în plângere că nu poate avea parte de un proces echitabil, câtă vreme o lege dă dreptul DNA de a-i premia pe magistraţi. Este vorba de prevederile art. 28 indice 1 din OUG nr.43/2002 privind DNA, introdus prin OUG nr. 24/2004: ”Art. 281. – Direcția Națională Anticorupție poate acorda premii lunare în limita a 5% din cheltuielile de salarizare, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinație. Premiile se pot acorda magistraților și celorlalte categorii de personal care au realizat sau au participat direct la obținerea unor rezultate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare în cadrul aceluiași an bugetar”.

Primarul arată în plângere că procurorii nu sunt magistraţi, ci doar judecătorii, susţinând că procurorul are posibilitatea de a premia judecătorii care "au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate, apreciate ca valoroase". Adica, spre exemplu, atunci cand un judecator dispune condamnarea la inchisoare a unui inculpat trimis in judecata de DNA la pedeapsa solicitata de parchet.

Edilul este de parere ca "art. 28 din OUG nr.43/2002 legalizeaza astfel parteneriatul dintre judecatori si DNA, enuntat public de catre presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, legalizeaza traficul de influenta a DNA asupra judecatorilor, incalca independenta justitiei si implicit a judecatorilor, anuleaza impartialitatea judecatorilor si echitabilitatea procedurilor judiciare in aceste cauze".

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: