Un singur candidat la şefia Muzeului Judeţean

Două persoane se vor lupta pentru postul de director al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, în timp ce Dumitru Hortopan nu va avea contracandidat la şefia Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu”.

Comisia de examinare a finalizat în cursul zilei de vineri analiza celor două dosare depuse pentru postul de director al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, ambele dosare au fost declarate admise. „S-a verificat eligibilitatea celor două dosare depuse pentru postul de director al Şcolii Populare de Artă şi ambele au fost declarate admise. Ca atare, la interviul ce se va organiza în vederea susţinerii planurilor de management vor participa două persoane”, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj. Numele celor doi candidaţi nu au fost date publicităţii.

Postul de director al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu a fost scos la concurs pentru a doua oară, după ce în luna septembrie au fost respinse dosarele celor trei candidaţi pe motivul că nu au îndeplinit condiţia de vechime impusă de Ministerul Culturii, mai precis minim 3 ani în managementul instituţiilor publice.

Dumitru Hortopan nu are contracandidat

În timp ce pentru şefia Şcolii Populare de Artă la proba orală se vor lupta două persoane, pentru postul de director al Muzeului Judeţean va participa o singură persoană. Este vorba de Dumitru Hortopan, actualul director al instituţiei, care de altfel a şi declarat că îşi doreşte un nou mandat. Potrivit calendarului de concurs, pentru Şcoala Populară de Artă, până la data de 1 noiembrie va avea loc susţinerea planurilor de management în cadrul interviul. Pentru funcţia de director al Muzeului Judeţean, planul de management urmează să fie susţinut până la data de 29 octombrie.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: