Un străin a păţit-o la Slivileşti

Pompierii din Motru au intervenit în comuna Slivileşti, sat Miculeşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism ce aparţine unui străin, Juan Martinez G. Se pare că maşina fusese implicată într-un accident rutier. Au ars elementele combustibile ale autoturismului în proporţie de 80%. Cauza probabilă a incendiului este „Efectul termic degajat de o ţigară aruncată la întâmplare”. Intervenţia a durat aproximativ 20 minute.

Alte stiri pe scurt

Peste o sută de solicitări la Ambulanţă

Serviciul de ambulanta a fost solicitat de sute de gorjeni care nu au mai făcut faţă gradelor de afară. Meteorologii avertizează însă că urmează alte fenomene extreme, grindină şi vijeli. Medicii sfătuiesc gorjenii ca în această perioadă să nu iasă din casă în jurul prânzului şi de asemenea să fie foarte atenţi la alimentaţie. Radiaţiile în aceste zile sunt extrem de ridicate.

Potrivit medicului Dan Vâlceanu, numai în week-end au fost 160 de solicitări, dintre care şapte pentru lipotimie. (M.M.)

A pus foc vecinului

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit duminică în comuna Bălăneşti, sat Glodeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o claie cu fân. Au ars aproximativ 1.500 kg plante furajere. Cauza probabilă a incendiului este „Flacără – folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”. Intervenţia a durat aproximativ trei ore.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: