Universitatea Craiova a făcut statui jucătorilor

Oficialii Universităţii Craiova au luat decizia de a reliza  pentru fani o serie de  statui  în miniatură  cu jucătorii din lot. Din păcate ideea care s-a dorit o lovitură de marketing nu a prins la majoritatea  suporterilor care au făcut  remarci ironice la adresa unor jucători.

 Craiovenii i-au enervat pe suporteri cu o idee care trebuia să fie una menită să-i surprindă plăcut. Clubul vinde deja statui în miniatură de 15 centimetri cu jucătorii antrenați de Corneliu Papură, dar prețul cerut și contextul actual e considerat de fani complet nepotrivit.

Pauza competițională forțată de teama COVID-19 n-o oprește pe CSU Craiova să puncteze la capitolul imagine, marketing. Șefii clubului oltean au venit  cu o noutate pentru România în materie de merchandising,  statuete 3D din porțelan, cu fotbaliștii clubului.  Preţul nu este unul mic,de exemplu, 1.199 de lei pentru un mini Bancu trebuie să plătească un suporter.

Designul este unul reușit, cu detalii bine conturate iar statueta are 15 centimetri și e fixată pe un soclu din lemn personalizat cu însemnele clubului. Nimic neobișnuit, mai ales că s-a făcut și o prezentare specială, cu Mihăilă, Bancu și Mateiu, câțiva dintre preferații fanilor, pe post de promoteri. Prețul este însă unul care i-a scos din minți pe fani. O singură statuetă costă 1.199 de lei, preț considerat exagerat de suporteri care au taxat imediat asta pe rețelele de socializare susţinând că nici varianta  originală a unora nu ar costa atât.

"Țara arde-n foc și ei vor să fie cumpărate statui. Pentru ce să vă am acasă? Să vă arunc pe geam când văd cum jucați?"

„Eu vreau una cu Bărbuț, că poate e mai ieftină dacă se dau la centimetru"

„Cu Balaci, Cămătaru și Ștefănescu aveți? Vrem cu fotbaliști, nu cu jucători"

„Nu avem jucători care să emită pretenția de a avea statui"

„Deci pentru toată colecția îți trebuie 26.378 de lei. La banii ăștia îți iei o mașină bună"

„În multe cazuri valorează mai mult statuia decât fotbalistul"

Vizualizări: 333

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: