update: Studenţi şi un profesor, anchetaţi

Percheziţii au loc în patru locaţii din Bucureşti şi Târgu Jiu. Acţiunea este efectuată cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale Anticorupție, precum şi cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Cazul este anchetat de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sunt anchetaţi studenţi şi un cadru didactic universitar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie – septembrie a.c., acesta ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate. 

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: