Uzina Mecanică Sadu - închisă o lună de zile

Uzina Mecanică Sadu îşi va relua activitatea în ritm normal cel mai devreme peste o lună, până atunci muncitorii urmând să stea mai mult pe acasă. Directorul general Gheorghe Lorin Boian afirmă că procesul de producţie nu se poate relua în următoarele 3-4 săptămâni până când nu va fi refăcută infrastructura internă afectată de explozia produsă vineri.

Ieri a fost înmormântată Diana Andriţoiu, iar astăzi Mariana Pigui va fi condusă pe ultimul drum.

Numărul muncitorilor care vor avea acces în uzină va fi extrem de redus, aceştia urmând să asigure serviciile de întreţinere a instalaţiilor. De asemenea, activitatea nu poate fi reluată până când anchetatorii nu clarifică împrejurările în care s-a produs explozia ce a dus la moartea a două femei şi rănirea gravă a unui bărbat. Boian apreciază că în explozia respectivă au sărit în aer circa 2 tone de pulbere folosită la producerea muniţiei.

Angajații uzinei ar ar fi fost oricum liberi azi, întrucât mulţi dintre aceştia şi-au manifestat dorinţa de a merge la Novaci pentru a o conduce pe ultimul drum pe una dintre cele două femei decedate. Maria Mirulescu, de 42 de ani, va fi înhumată în localitatea natală, la fel cum s-a întâmplat, ieri, şi în cazul celeilalte femei decedate în explozia de la UM Sadu.

Diana Andriţoiu a fost  condusă pe ultimul drum de sute de persoane, multe dintre acestea fiind colegi şi colege de serviciu de la UM Sadu. Înmormântarea a avut loc în localitatea Bălăneşti, şoseaua ce trece prin localitate umplându-se cu oamenii din cortegiul funerar.

Sânge pentru bărbatul ars

Cele două femei Diana Andriţoiu de 42 de ani şi Mariana Pigui Mirulescu de 40 de ani aveau acasă copii minori care au rămas fără mamă.

Cadavrele au fost identificate după lucrările dentare. "Cele două cadavre erau carbonizate, din păcate la niciuna dintre femei nu i se mai putea recunoaşte faţa. Moartea lor a fost violentă şi aproape instantanee. Au fost pur şi simplu carbonizate. Diana Andriţoiu a fost recunoscută de soţul său după o lucrare dentară", a declarat medicul legist Dan Creţan, de la SML Gorj.

Contantin Dijmărescu de 40 de ani, cea de-a treia victimă, va avea nevoie de sânge, iar conducerea uzinei de armament a spus că va fi organizată o acţiune de donare de sânge. ”Vom participa toţi cei din uzină la înmormântările celor două femei, le-am pus la dispoziţie un autobuz pentru transport. Vom organiza şi o acţiune de donare de sânge, deoarece marţi ar putea avea loc o intervenţie de grefare a pielii pentru bărbatul rănit, iar cei de la spital au nevoie de o reîntregire a stocului de sânge existent, nu este nevoie neapărat de grupa lui de sânge”, a declarat Lorin Boian, directorul UM Sadu.

Şi primarul din Sadu a oferit transport pentru colegii copiilor. De asemenea, primarul Constantin Bobaru a declarat că sunt persoane din oraş care vor să doneze sânge pentru angajatul de la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Despăgubiri pentru morţi

Lorin Boian, directorul Uzinei Mecanice Sadu, susţine că cei care lucrau aici purtau echipament de protecţie. Totodată, acesta spune că potrivit contractului colectiv de muncă familiile celor afectaţi de explozie vor primi despăgubiri. ”Explozia a izbucnit într-o magazie unde se descărca pulberea şi s-a extins la toate cele şase magazii. Era depozitată aici o cantitate de aproape 2 tone de pulbere care stătea aici 2 zile. În zona unde a avut loc explozia cred că erau 6-7, cele două femei care au decedat descărcau şi erau ajutate de bărbatul care a fost transportat la Bucureşti. Acesta a încercat să sară în bazinele cu apă, dar a fost ars pe spate. Cel mai probabil s-a produs o scânteie mecanică. Este tragic că au decedat două femei şi un angajat este grav. Toţi au copii minori acasă, iar noi o să-i despăgubim cu 48 de salarii. Fiecare avea un salariu cuprins între 1.100 şi 1.200 de lei“, a spus Boian. 

Ariton a transmis condoleanţe

Procurorul Paul Costache de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a declarat că a fost deschis un dosar penal în rem pentru ucidere din culpă şi infracţiuni la legea muncii în cazul exploziei de la Uzina Mecanică Sadu. ”Suntem în faza actelor premergătoare, nu s-a putut stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, urmează să stabilim pe parcursului cercetărilor”, a spus procurorul Paul Costache. Anchetatorii au ridicat mai multe probe pentru expertiza care va avea loc în acest caz. Poliţiştii şi criminaliştii au audiat mai mulţi angajaţi ai Uzinei de armament Sadu.

Vineri seara a ajuns la uzină a ajuns li Ministrul Economiei Ion Ariton. Acesta şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, mai ales că uzina mergea foarte bine, având mari exporturi în afară. ”În primul rând vreau să transmit sincere condoleanţe familiilor îndurerate. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat aici, pentru că uzina mergea bine. 90% din muniţia făcută aici mergea la export. În anul 2009 şi 2010 s-au făcut investiţii aici şi avem şi pentru acest an un plan de investiţii”.

Galerie foto



Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: