Vameşi care ştiţi şi voi ce vă fac

Nu am avut de-a face cu vameşii pentru că nu am părăsit niciodată România cu maşina. Îi cunosc doar din poveştile prietenilor şi din reputaţia care (cum altfel-) îi precede. Din auzite, ştiu că vameşii sunt un fel de şoferi de pe vremea răposatului. Sau hai, chiar un fel de şefi de alimentare. O duc bine. Cu alura lor de mici Sfinţi Petru care decid cine trece şi cine nu şi cu genele româneşti care-i îndeamnă la câştigul suplimentar salariului. Să te aştepţi de la vameşi să nu ia şpagă e ca şi când te-ai aştepta de la poliţişti să ştie tabla înmulţirii pe sărite. Trebuie să fii nesimţit. Problema e că, din câte am văzut pe la televizor zilele astea, vameşii români nu prea au limite. Aş fi zis că cerul e limita, dar ei urăsc cerul. Se uită cu jind şi obidă la avioanele care trec bine-mersi pe deasupra capetelor lor, traversând graniţe cu viteze de sute de kilometri pe oră. Dacă avioanele ar fi mers şi ele pe pământ, ar fi fost ale lor, îţi zic în barbă, şi apoi îşi coboară privirea rânjind la vederea tirului doldora care se apropie.

Lipsa de bun-simţ în ale furatului a vameşilor români se oglindeşte şi în conştiinţa populară, ajutată, e drept, de numeroasele bancuri care iau la mişto puternica propensiune a acestora către corupţie. Cel mai bun banc pe care-l ştiu eu în legătură cu vameşii e ăla în care un grup de vameşi nu ştiu ce cadou să-i facă unui coleg de-al lor de ziua lui. Şi zice unul: ”Bă, să-i luăm un Ferrari-”. Şi ceilalţi: „Nu, mă, e prea puţin, ce naiba...”. Apoi zice altul: ”Atunci să-i luăm o vilă frumoasă în Elveţia-”. Ceilalţi: ”Hai, mă, ce naiba, e colegul nostru de atâţia ani... E prea puţin!”. În fine, unul vine cu o propunere timidă: ”Ce-ar fi să-l lăsăm singur pe tură într-o zi-”. La care ceilalţi răspund hotărât: ”E prea mult, mă, ce dracului!-”.

Acum, cu Franţa, Germania şi ceilalţi haiduci civilizaţi din Vest strângându-ne cu uşa pentru acceptarea în Schengen, procurorii au fost probabil strânşi şi ei cu uşa de mai sus să facă niţică ordine. Şi nu oricum, ci în stil mare, ca nişte eliotneţi moderni, să vază francezii şi nemţii pe Euronews şi Deutsche Welle ce nemiloşi sunt românii cu cazurile de corupţie. Dar nu vă temeţi, dragii noştri vameşi. Nu vă bateţi nevestele, nu vă căutaţi job şi mai ales nu vă sinucideţi. Odată ce vom intra în Schengen, totul va reveni la normal.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: