Vânzătoare jignită de patroană

O vânzătoare din Târgu Jiu a dat în judecată firma la care lucra, pe motiv că nu a primit salariul și nici plata pe orele suplimentare prestate.

Aceasta s-a angajat în decembrie 2019 și a spus instanței că a plecat în februarie acest an, deoarece era supusă la presiuni din partea patroanei, care îi reproșa de fiecare dată că nu face vânzări, o jignea, îi aducea injurii și cuvinte foarte urâte, chiar ajunsese să o și lovească. S-a întâmplat să fie jignită chiar și în prezența fiicei sale, a susținut femeia.

Când i-a cerut ultimul salariu, pentru luna februarie lucrată în totalitate, patroana ar fi refuzat și chiar a jignit-o și a amenințat-o.

Patroana a avut cu totul altă poveste. A spus că salariata și-a depus demisia pe 26 februarie, fără motiv, a predat cheile de la magazin, plecând pur și simplu fără să explice de ce face asta. Pentru că nu a dat niciun semn că se răzgândește, pe 2 martie i-a suspendat contractul de muncă.

Patroana a explicat că, în primă fază, pe 16 martie, a fost sunată de vânzătoare pentru plata salariului, dar i-a explicat că mai întâi să predea gestiunea. Ulterior, banii au fost trimiși prin mandat poștal.

“Tribunalul constată că pârâta a făcut dovada achitării salariului aferent lunii februarie 2021 în sumă de 1.404 lei către reclamantă, prin depunerea la dosarul cauzei a mandatului poștal din data de 30.03.2021. Având în vedere că în cauză a fost făcută dovada achitării drepturilor salariale solicitate de reclamantă, pentru considerentele de mai sus și în temeiul dispozițiilor legale, va fi respinsă cererea de chemare în judecată”, a stabilit Tribunalul Gorj la finalul lunii mai. (A.A.)

Vizualizări: 9,677

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: