Sindicalist CE Oltenia: Suntem cea mai disprețuită categorie de salariați

Sindicaliștii din cadrul CE Oltenia reacționează după ce proiectul privind reducerea vârstei de pensionare nu a fost suspus votului, joi, în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților. Manu Tomescu spune că este dezamăgit de parlamentarii gorjeni, mai ales de cei din Partidul Național Liberal.

Deși protestează de luni bune în fața Prefecturii Gorj, minerii și energeticienii din cadrul companiei energetice rămân și acum cu un gust amar. Sindicalistul Manu Tomescu spune că se aștepta ca proiectul să fie susținut, însă nu a fost așa, fiind cerută o amânare de două săptămâni.

”Parlamentarii din țară nu cunosc situația reală cu care ne confruntăm noi, în Gorj. Am văzut acolo niște afirmații pur tehnice și de procedură, mai multe lucruri pe care noi nu le prea înțelegem. Noi ne dorim să ne fie recunoscute condițiile în care muncim. Nu ne-au fost recunoscute de Guvernul României, tocmai pentru a face reduceri de costuri. Ei susțin cu totul altceva, doar teorie. Sunt dezamăgit pentru că nu am avut susținerea celor care au depus acest proiect. Mă așteptam să fie acolo cel puțin un deputat PNL de Gorj. Nu a fost nimeni. Ne-am trezit că suntem singuri, doar domnul Miruță a fost”, a spus Manu Tomescu.

Tomescu mai afirmă faptul că cei care lucrează în minerit sunt cea mai disprețuită categorie de salariați. Sindicalistul a făcut un apel solidaritate către toate sindicatele din federație.

 ”Suntem cea mai disprețuită categorie de salariați. Cu amărăciune spun acest lucru. Noi ne luptăm pentru acest drept pentru toți minerii și energeticienii din producție, iar pentru a câștiga este nevoie de toți. Cele 4 federații ar trebui să facă un front comun de acțiuni sindicale pentru susținerea acestui proiect”, a mai afirmat Tomescu.

Vizualizări: 3,455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: