Venit de peste 2000 de lei pentru minerii concediaţi

Câte 2.484 de lei vor primi cei 200 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) care vor fi disponibilizaţi din companie de luna viitoare. Aceştia au primit preavizele şi vor părăsi producătorul de energie de la jumătatea lunii iunie.

Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj fac deja programul pentru a oferi servicii de preconcediere celor care vor rămâne fără loc de muncă. Cei mai mulţi sunt muncitori. „Cu 16 iunie, se pare că vor fi concediaţi. Sunt 200 de persoane: 110 muncitori şi 90 din TESA şi operativi. Vrem să ştim exact de unde provin toţi cei 200, de la ce subunităţi şi ce domicilii au pentru a şti şi noi cum oferim serviciile. Anul trecut, am avut 780 de persoane concediate de la CEO. Am rezolvat inclusiv oferirea serviciilor de concediere şi preluarea în plată. Am rezolvat în patru zile”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

În funcţie de vechime, persoanele concediate vor primi sprijin până la doi ani.  „Cei care vor fi concediaţi vor beneficia de o indemnizaţie de şomaj, venit de completare. 2484 de lei. De indemnizaţiei de şomaj vor beneficia, în funcţie de stagiul de cotizare a celor concediaţi, între 6 şi 12 luni, 12 luni pentru cei cu vechimea între trei şi zece ani, 20 de luni cu vechimea între 10 şi 12 ani şi 24 de luni pentru cei cu stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani. După ce le expiră perioada maximă de 12 luni, cât beneficiază de şomaj, vor rămâne doar cu plata venitului de completare. Marea majoritate a depus şi dosarul de pensionare”, a mai anunţat Chiriac.

Vizualizări: 1,887

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: