Vestele Galbene au vandalizat 60% dintre radarele din Franţa

Membrii mişcării Vestelor Galbene au vandalizat aproape 60% din întreaga reţea de radare a Franţei, a informat ministrul de Interne Christophe Castaner, scrie BBC.

Castaner a declarat că aceste acţiuni au dus la punerea în pericol a vieţii şoferilor. Mişcarea Vestelor Galbene a început ca protest faţă de creşterea preţurilor la combustibil iar protestatarii au blocat numeroase şosele.

Unii dintre protestatari consideră că radarele reprezintă doar o altă măsură prin care statul ia banii oamenilor săraci.

Corespondentul BBC Hugh Schofield a informat că efectele vandalizărilor sunt clare pentru oricine călătoreşte prin Franţa, camerele radarelor fiind acoperite cu vopsea sau bandă adezivă neagră.

Însă dimensiunile pagubelor, peste jumătate dintre cele 3.200 de camere fiind distruse, nu erau cunoscute până la comunicatul lui Castaner.

Vizualizări: 707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: