Vezi aici ce prevede Ordonanţa 116

Guvernul va aviza în perioada imediată noi concedieri în sectorul minier, energetic şi de apărare, dar va reintroduce plata venitului lunar de completare pentru angajaţii disponibilizaţi, ajutor financiar care va fi sistat dacă beneficiarul refuză alt loc de muncă pe motiv că salariul este prea mic.

Anul trecut, prin Legea de reducere a cheltuielilor bugetare, Guvernul a decis ca persoanele disponibilizate din companiile de stat să nu mai beneficieze de un venit lunar de completare.

Pentru acest an însă, Guvernul a decis să reintroducă, prin ordonanţă de urgenţă, venitul lunar de completare pentru angajaţii concediaţi, în încercarea de a evita "convulsii sociale" de durată urmare a disponibilizărilor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Prin această ordonanţă de urgenţă se va reveni la sistemul anterior, conform căruia venitul lunar de completare este stabilit odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa faţă de salariul individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care a fost efectuată concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Durata de acordare a venitului minim de completare va fi de asemenea similară cu cea valabilă până anul trecut, înainte de anularea ajutorului, respectiv de 20 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă de până la 15 ani, 22 luni pentru salariaţii cu o vechime cuprinsă între 15 şi 25 de ani şi 24 luni pentru o vechime în muncă de peste 25 de ani.

Plata venitului lunar de completare va fi însă sistată dacă persoana concediată refuză un loc de muncă pe motiv că salariul este egal sau mai mic cu acest venit sau dacă nu participă la programe de reconversie profesională.

Refuzul locului de muncă va fi acceptat doar dacă se bazează pe motive de sănătate dovedite prin certificat medical, confirmat de comisiile de expertiză medicală şi prezentat în maximum 30 zile de la apariţia problemei de sănătate.

În nota de fundamentare se arată că ordonanţa urmăreşte diminuarea consecinţelor restructurării din domeniul minier, energetic şi industria de apărare, dar modifică OU 116/2006 care reglementează protecţia socială pentru toate persoanele disponibilizate prin concedieri colective din companiile de stat şi regiile autonome subordonate administraţiei publice locale.

Reintroducerea venitului lunar de completare este justificată de altfel, în preambulul ordonanţei, prin necesitatea protecţiei persoanelor concediate urmare a continuării procesului de restructurare şi reorganizare a unor companii de stat şi regii autonome locale prin măsuri imediate de redresare economico-financiară care să conducă la eliminarea pierderilor şi la eficientizarea pe termen lung a activităţii acestora.

"În vederea diminuării consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul minier, energetic şi industria de apărare, persoanele disponiblizate prin concedieri colective în condiţiile acestei ordonanţe beneficiază de venit lunar de completare. Actul normativ are un important impact social de atenuare şi diminuare a consecinţelor restructurării şi reorganizării activităţii din domeniul minier, energetic asupra persoanelor care îşi pierd locul de muncă şi care se realizează prin asigurarea în continuare a unor venituri care să permită persoanelor disponibilizate, până la regăsirea unei utilităţi în viaţa economico-socială, să facă faţă costurilor de subzistenţă şi plată a taxelor, a impozitelor şi a serviciilor urbane", argumentează Guvernul în document.

Nota de fundamentare relevă şi că venitul de completare ar urma să fie acordat pentru toţi angajaţii din domeniul minier care urmează să fie concediaţi în intervalul 2011-2018, cu o creştere a cheltuielilor bugetului de şomaj cu 84,6 milioane lei în 2011, cu 102,2 milioane lei în 2012, cu 63,6 milioane lei în 2013, cu 43,5 milioane lei în 2014, cu 30,8 milioane lei în 2015, cu 18,8 milioane lei în 2016, cu 8 milioane lei în 2017 şi cu 6,8 milioane lei în 2018.

Surse oficiale susţin că din sectorul minier ar urma în acest an să fie disponibilizaţi "câteva sute" de salariaţi, posibil peste 500 persoane.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: