Poveştile lui nea Gigel, brancardierul de la Medicină Legală

A fost prezent la toate nenorocirile petrecute în familiile gorjene. Oriunde este un deces apare şi Nea Gigel, aşa cum îl ştie lumea, ca să ridice cadavrele. Acesta povesteşte acum despre neobişnuita sa meserie şi se teme că odată ce va intra la pensie nu are cine să-i ia locul.

Gheorghe Cătănoiu sau Nea Gigel cum îi spun colegii de la Serviciul de Medicină Legală Gorj se apropie cu paşi repezi de vârsta de pensionare. Momentul este foarte aşteptat de cel care se ocupă de mai bine de şapte ani de transportul cadavrelor din judeţ la serviciul de medicină. Acum, în prag de pensionare însă bărbatul are multe nemulţumiri legate de salariul pe care îl primeşte lunar dar şi de faptul că nimeni din cadrul serviciului nu şi-a manifestat intenţia de a face meseria lui.

„În ăştia şapte ani de când practic şi meseria de brancardier nimeni nu a venit cu mine pe teren să-l învăţ ce trebuie să facă. Mai am câteva luni şi o să mă pensionez şi nu e nimeni care să-mi ia locul. Eu am încercat să-i conving, dar au spus că le este silă de cadavre”, a declarat nea Gigel. Bărbatul lucrează de 15 ani în cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj însă din 2003, pe lângă meseria de şofer o mai practică şi pe cea de brancardier. „Eu am venit la Serviciul de Medicină Legală de 15 ani, după ce toată viaţa mea am fost şofer şi aici am venit tot pe postul acesta numai că din 2003 s-a dispus încetarea medicilor de a merge în teren la cadavre şi am fost obligat să merg singur să transport cadavrele din judeţ la medici”, a mărturisit Nea Gigel.

N-a mai avut concediu sau sărbători

După atâţia ani de stat în preajma morţilor, pe Nea Gigel nu-l mai sperie nimic, ba mai mult spune cu seninătate că a devenit o obişnuinţă. „Am mers cu cadavrele în maşină pe timp de zi, pe timp de noapte, de sărbători, pentru că la mine nu s-a ştiut ce e aia sărbătoare legală, mă trimiteau indiferent de zi. Eu, timp de 15, ani nu am avut o dată concediu de odihnă şi nu am părăsit niciodată casa sau localitatea pentru că nu am înlocuitor, trebuia să stau în permanenţă aici ca să fiu la dispoziţia lor”, a precizat bărbatul. Uneori a fost pus chiar în situaţia de a transporta două cadavre în aceeaşi maşină însă nici asta nu l-a speriat pe Nea Gigel. „Maşinile sunt cum sunt, nu se găsesc bani să le schimbe şi nu de puţine ori am rămas împotmolit. Nu-mi este urât de cadavre, am ridicat şi transportat cadavre care nu se mai alegeau nimic din ele sau care miroseau îngrozitor, dar asta a fost meseria, acum nu se mai găseşte unu să facă asta că zice că îi este silă”, a declarat Nea Gigel. Tată a doi băieţi mari, Nea Gigel mărturiseşte că odată cu ieşirea la pensie va dedica mai mult timp familiei şi soţiei şi va avea grijă de gospodăria pe care o are în oraş. Cu un salariu de doar 900 de lei, Nea Gigel spune că va părăsi Serviciul de Medicină Legală cu un gust amar pentru că deşi a fost activ 24 de ore din 24, acesta nu a beneficiat niciodată de sporuri sau de plata orelor suplimentare.

Vizualizări: 268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: