Victor Ponta cere sprijinul primarilor PSD prin mesaje. Îl va primi sau nu?

A început numărătoarea inversă până la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar candidații pentru fotoliul de la Cotroceni fac orice pentru a obține voturi. De exemplu, Victor Ponta apelează la sprijinul primarilor din Gorj dar și din țară, care ar putea redirecționa spre el electoratul lui Crin Antonescu.
"Bună ziua, domnule primar! Victor Ponta sunt și mă bazez pe sprijinul dvs.! Vom colabora și la Cotroceni, la fel de bine ca și atunci când eram la Guvern!VP", suna mesajul trimis de către Victor Ponta.
Primarii din Gorj evită să se exprime public dacă-l susțin sau nu pe Victor Ponta, însă în mediul online au apărut mesaje în care edilii îi întorc spatele fostului premier.
"Bună ziua va zic și eu! Dar nu pot să accept propunerea dvs. deoarece nu ați fost om serios, în sensul că, pentru județul Gorj nu ați făcut nimic concret. Vă aduc aminte că ne-ați amenințat că se va dărâma șandramaua CEO în perioada când erați premier. Faceți o comparație între ce a făcut Boc pentru Cluj și ce ați făcut dvs. pentru Gorj. Ar fi multe de spus dar nu mai are rost nimic pentru că nu aveți votul primărilor PSD Gorj", a fost un răspuns la apelul lui Victor Ponta. Acesta este un mesaj pe care PSD l-a postat pe rețelele sociale în încercarea de a demonstra va primarii nu-l susțin pe Ponta.
Potrivit unor surse oficiale, situația din județul Gorj este cu totul alta. Primarii gorjenii îl sprijină pe Victor Ponta și redirecționează către el alegătorii.
Este discutabil dacă răspunsul 6este dat de conducerea PDS Gorj sau de vreun primar social democrat.
Mai mult decât atât, în interiorul PSD Gorj sunt tensiuni din cauza lipsei de comunicare între conducerea formațiunii politice și primari, iar edilii își doresc o schimbare.
Vizualizări: 874
Distribuie Trimite pe WhatsApp