Videanu: Coeficientul de salarizare a minerilor din CNH va ajunge la 0,85 până la finele anului

Coeficientul de realizare a salariilor minerilor din Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani va creşte, în perioada septembrie-decembrie, la 0,85, până la circa 90% din veniturile salariale, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

"Am găsit acele resurse interne pentru a putea realiza în ultimele patru luni ale anului un coeficient de 0,85, care se aproprie de 90% din ce aveau programat. Speculaţiile politice sunt imorale ale celor care vor să facă şi să menţină tensiuni în Valea Jiului", a afirmat Videanu, după discuţii cu sindicatele minerilor din Valea Jiului.

Preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacatas, prezent la negocierile cu ministerul Economiei, a declarat că astfel veniturile minerilor vor ajunge la circa 90%.

Videanu a adăugat că pentru a putea fi realizat acest lucru vor fi reduse, printre altele, cheltuielile materiale ale CNH, acest lucru însemnând o mai bună gestionare a resurselor companiei.

Ministrul a spus că CNH trece printr-o perioadă dificilă, iar singura soluţie este dialogul cu partenerii sociali. De asemenea, CNH va intra anul viitor într-un proces de restructurare, care este finalizat şi care va fi discutat joi de conducerea companiei miniere cu partenerii sociali. "Avem 28 milioane de euro pentru CNH", a spus Videanu.

La rândul său, Lacatas a afirmat că includerea CNH într-una din cele două companii energetice naţionale pe care Ministerul Economiei intenţionează să le înfiinţeze prin comasarea mai multor firme deţinute de stat va rezolva "probabil" problema investiţiilor necesare în Valea Jiului.

Pe de altă parte, Videanu a condamnat implicaţiile politice care nu fac decât să creeze probleme oamenilor din Valea Jiului. "Condamn fără rezerve implicaţiile politice care nu fac decât să creeze probleme oamenilor din Valea Jiului", a mai spus ministrul.

Negocierile dintre sindicatele minerilor şi Ministerul Economiei au fost generate de un protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni, care au refuzat luni să iasă, respectiv să intre în subteran, din cauza unor nemulţumiri salariale. Aceştia urmau să primească lunar doar 60% din salariu.

CNH are aproximativ 10.700 de angajaţi şi va disponibiliza anul viitor circa 1.000 de persoane, ca parte a unui program de restructurare. Compania este cel mai mare datornic la buget, cu restanţe istorice de 3,66 miliarde lei, din care majorările şi penalităţile reprezintă 2,58 miliarde lei

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: