VIDEO: Vezi aici FLAGRANTUL în cazul consumatorilor de droguri

După aproximativ 5 luni de investigaţii, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Gorj, au reuşit probarea activităţii infracţionale a unui grup de tineri din Tg-Jiu, care aveau în preocupări traficul şi consumul de droguri de mare risc, respectiv heroină şi cocaină, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

Poliţia mai arată că membrii grupului sunt consumatori dependenţi de droguri, acestea fiind procurate şi trimise din Bucureşti, disimulate în diferite colete prin intermediul unor cunoştinţe. Pe parcursul investigaţiilor au fost efectuate două descinderi în municipiile Bucureşti şi Tg. Jiu, aici fiind identificaţi tinerii Avramescu, Mladin şi Gherghe, toţi din Tg-Jiu. Din locuinţele percheziţionate au fost descoperite ustensile folosite la consumul drogurilor, 20 comprimate de metadonă folosite pentru substituirea efectului consumului de heroină şi cantităţi mici de heroină şi cocaină pregătite pentru consum.

Cu privire la acest caz a fost sesizat Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, urmând ca suspecţii să fie introduşi într-un program de consiliere.

Vezi aici flagrantul:

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: