Viitorul androgin al patriei

În timp ce steliștii și dinamoviștii se cafteau civilizat (femeile înainte) la metroul bucureștean, din Anglia ne parvenea o știre mult mai importantă pentru istoria omenirii: Norrie May-Welby a devenit primul androgin din lume. Androgin adicătelea nu are sex. Avea odată, dar i-a trecut. A fost bărbat, s-a făcut femeie, nu i-a plăcut nici așa, apoi și-a tăiat tot și-a rămas fără. A fost un androgin captiv într-un corp de bărbat, apoi un androgin captiv într-unul de femeie. Acum nu e în nici un corp, din punct de vedere sexual cel puțin, dar e mulțumit. Și nu e interesat să aibă succes la sexul opus. Și nici nu se strofocă prea tare să facă rost de întâlnire sâmbătă seara.  Chiar auzisem astăzi că se vehicula un zvon prin redacții: că cică PD-L-ul s-ar cam fi hotărât în privința viitorului candidat la președinție. Și cică ar fi femeie. Nu vă zic și numele și nici nu are mare importanță. Dar mă gândeam așa, bietele fete... Cât au așteptat ele să ajungă în topul vieții publice și politice și acum, când să răzbată, își simt amenințată poziția de un al treilea sex ivit jos, pe firmamentul de sub centură. Să ne gîndim împreună, băieți și fete: vă dați seama câte avantaje incontestabile prezintă această a treia entitate sexuală- În primul rând, sunt excluse din start tensiunile sexuale din interiorul întreprinderii. De violuri, favoruri sexuale sau avansări cu gust de libidoșenie, nici nu mai încape vorba. Ăsta e viitorul lumii: androginii să muncească, iar noi, ceilalți, să facem sex și, în general, să ne ocupăm cu hedonismul. Bine, asta până când vor prelua ei controlul și o să rămână doar androginii. Ăla va fi un viitor japonez, pentru oamenii muncii, cu productivitate maximă. Doar că va fi un viitor cam scurt, dacă stau să mă gândesc...

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: