Viitură puternică pe Șușița! Mașini și utilaje sub apă!

Rețelele de socializare s-au umplut miercuri după-amiază de fotografii cu norii amenințători care se instalaseră în zona de nord a județului, mulți dintre cei care i-au văzut gândindu-se și la ploile puternice pe care urmau să le aducă. Așa s-a și întâmplat, puțin mai târziu pe râul Șușița producându-se o viitură cum nu s-a mai întâmplat din 1999, tot în luna iunie.

 Debitul apei a crescut brusc cu aproape doi metri, cei mai surprinși de fenomenul respectiv fiind muncitorii care lucrau la șantierul noii centuri ocolitoare a orașului. Șefii lor au recunoscut ulterior în fața prefectului Gheorghe Paraschivu că de abia au apucat să îi salveze pe muncitori. „De abia am salvat oamenii și utilajele. Muncitorii erau pe schele. Bine că nu avem probleme mai grave”, a spus unul dintre șefii de pe șantierul de la marginea municipiului.

Oamenii de abia au apucat să își ferească mașinile personale din calea apelor, dar chiar și așa două autoturisme au fost complet inundate. Apele le-au acoperit pentru că proprietarii lor erau plecați la muncă în alte zone ale șantierului și nu a mai avut cine să le mute de acolo. „Eu am crezut că e o glumă când m-au sunat colegii pentru că a fost soare toată ziua. Am văzut nori la munte, dar nu am crezut că vine o viitură atât de mare. Acum ce să fac, e daună totală. Casco nu am la ea, să văd ce mai pot recupera, dar sunt șanse mici să o mai repar. Era un Seat care mergea foarte bine”, a spus proprietarul autoturismului. Alți colegi ai săi, care l-au anunțat de cele întâmplate, au reușit să mute alte autoturisme, evitând astfel pagube suplimentare. „Dintr-o dată a venit un val peste noi de am crezut că nu e adevărat. Ne-am dus la mașini și am mutat din ele. La tractorul pe care îl folosim pe șantier mai era o palmă și intra apa în rezervor. Două macarale și ce o mai fi pe acolo sunt sub ape, vedem când va scădea debitul ce mai găsim”, a povestit un muncitor.

Prefectul județului s-a deplasat imediat pe șantierul respectiv și, împreună cu șeful Secției Drumurilor Naționale, Ion Tudor, a evaluat situația „la cald”. Specialiști de la Apele Române au venit și ei aici și au dat asigurări că muncitorii lucrau legal pe șantier, cu toate avizele, inclusiv cele privitoare la lucrul în albia râului. Și prefectul și cei de la Apele Române au confirmat că în cursul după-amiezii a fost o avertizare imediată de cor galben și chiar portocaliu în zona montană a județului pentru ploi abundente, fiind de așteptat ca debitul râurilor să crească brusc. Cel al Șușiței a crescut cel mai brusc, din fericire albia râului preluând mare parte din debitul suplimentar, nefiind înregistrate gospodării sau culturi agricole inundate.

Galerie foto




Vizualizări: 6,942

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: