Vin vremuri bune pentru UEF Motru

Uzina de Execuţie Foraje (UEF) Motru începe să revină pe linia de plutire. Directorul societăţii, Ilie Petrescu, a declarat că va începe primăvara cu mai multe lucrări ce îl vor scoate din impasul economic prin care trece.  Acesta nu s-a mai întâlnit cu directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, amânând şedinţa pentru săptămâna aceasta.

Uzina de Execuție Foraje Motru va începe primăvara cu mai multe lucrări în comuna Bustuchin dar și la Târgu Jiu și Arcani. Ilie Petrescu, directorul UEF, a menționat că aceste lucrări îl vor menţine pe linia de plutire până acum fiind la zi cu plata salariilor și a facturilor. ”Săptămâna asta începem două foraje la Bustuchin, apoi avem trei foraje la Succes care vrea să facă o fabrică de pâine în Motru. Vom avea lucrări și la Târgu Jiu și la Arcani. Suntem luptători și am reușit să facem față și acestei ierni”, a declarat Ilie Petrescu.

Acesta a precizat că valoarea totală a lucrărilor deja contractate se ridică la aproape trei miliarde de lei vechi, bani pe care îi va folosi pentru salarii și finanțări. ”Am plătit și reeșalonările la Finanțe, suntem la zi cu salariile, i-am plătit și lui Cojocaru că ne blocase conturile, ne-am descurcat. Acum avem contractări de aproape trei miliarde de lei și o să facem față în continuare”, a declarat Petrescu.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: