Vindeau artificii din portbagajul mașinii. Ce au pățit!

Polițiștii din Târgu Jiu au identificat duminică, într-un târg săptămânal din municipiul Târgu Jiu, un tânăr de 29 de ani, din comuna Sinești, județul Vâlcea, în timp ce comercializa articole pirotehnice, din autoturismul personal.

“În urma controlului efectuat de polițiști, în autovehicul au fost găsite 13.632 de articole pirotehnice, în cantitate de 205 de kg și în valoare de aproximativ de 8.600 lei. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, anunță IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Și la Baia de Fier a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna localitate, care comercializa articole pirotehnice din mașină.  Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține documente legale de proveniență, nefiind autorizat pentru efectua operațiuni cu astfel de produse. 

“În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în portbagajul acestuia au fost găsite mai multe articole pirotehnice, respectiv 2.109 emițători cu sunet luminos, de diferite categorii și 4 baterii de artificii cu 16 focuri și 25 de focuri”, arată IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializarea către publicul larg, a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Vizualizări: 1,267

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: