Cătălin Voicu a încercat săptămâna trecută să ne facă să credem că e curajos, dar a leşinat pe scările Senatului înainte cu puţin timp de a fi audiat. S-a întors la spital, refugiul tuturor celor care sunt pe cale să facă cunoştinţă cu gratiile. În lipsa lui, colegii senatori au stabilit că poate să fie arestat dacă şi judecătorii vor ajunge la această concluzie. După ce şi-a stabilizat tensiunea crescută de viziunea celulei, Voicu cere să fie din nou audiat în Senat şi consideră că decizia forului legislativ de săptămâna trecută este nulă de drept pentru că nu s-a îndeplinit procedura audierii sale în plen. Să fie el singurul din Senat care cunoaşte legea? Ce speră Voicu dintr-o audiere pentru care Geoană va face tot posibilul pentru a o permite? O amânare a deciziei judecătorului de a fi arestat căci mai mult nu se poate, dacă avem în vedere votul exprimat deja. S-ar putea ca Voicu să spere că la audierea pe care şi-o doreşte în plenul Senatului să mai tragă după el câţiva politicieni din arcul social-democraţiei cărora probabil le-a făcut tot felul de servicii care în mintea lui nu sunt trafic de influenţă ci doar ajutor dezinteresat. Voicu n-a făcut rău partidului din care face parte, ci ne-a arătat o altă faţă a politicii  dusă în spatele uşilor închise unde totul este de vânzare sau de schimb. Ar trebui să-i fim recunoscători lui Voicu pentru că dacă n-ar fi făcut ce a făcut am fi crezut şi acum unii dintre noi că dorinţa nebună a unora de a ajunge în Parlament se datorează unui singur lucru, acela de a face bine poporului. El ne-a deschis ochii! Aproape că nici nu mai contează dacă Voicu va fi sau nu arestat! Faptul că acum ştim că parlamentarii pot face ceea ce a făcut el ne umple de respect faţă de votul aproape inconştient în urma căruia lichele şi lepre ajung în locul de unde se dă vorba unui borfaş celebru, Boierică, ora exactă. Noi suntem cei care prin vot le dăm puterea şi poziţia de unde croşetează fără frică şi fără jenă tot soiul de afaceri necurate, iar când sunt descoperite ne preocupă nu ce a făcut individual ci de ce a ajuns în presă măgăria făcută. Presa e cea care l-a condamnat deja pe Voicu dar tot ea este cea care o întoarce ca la Ploieşti, schimbă macazul şi ne aruncă o nouă ţintă a revoltelor noastre, aceea a instituţiei care a permis scurgerea acestor informaţii către publicul larg. Să mori de râs în faţa acestei ierarhizări a vinei. Practic ni se sugerează să cântărim cine este vinovatul: cel ce a săvârşit cu bună-ştiinţă toate aranjamentele penale făcute timp de multe luni sau poate mulţi ani sau cei care le-au făcut publice? Fără să stau mult pe gânduri cred că nici nu intră în discuţie vina celor care au făcut publice convorbirile lui Voicu şi mai cred că vinovaţi despre ce s-a întâmplat suntem noi cei care votăm, pentru că nu-mi aduc aminte ca în România să se fi votat vreodată raţional ci doar emoţional. Şi tot emoţiile sunt cele care mă apucaseră în momentul când am văzut cum i-a crescut tensiunea lui Voicu în timp ce se îndrepta ţanţoş către salvarea dinspre care venea un aer de libertate. După ce s-a consultat bine în spital i-a revenit din nou graiul şi cere să fie ascultat din nou în Senat. Nu i-o fi ajuns nefericitului cât timp a fost ascultat?