Vot final pentru neutralitate climatică în 2050

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat luni, cu o singură abţinere, cea a Bulgariei, textul legislativ prin care ţintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră devin obligatorii din punct de vedere juridic.

Parlamentului European a dat joi undă verde angajamentului Uniunii Europene de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050, adică să nu emită mai multe gaze cu efect de seră decât poate absorbi, şi să-şi reducă emisiile nete de CO2 cu cel puţin 55% în anul 2030 faţă de 1990.

Legislaţia europeană necesară aplicării Pactului Verde european nu stabileşte obiective precise de reducere a emisiilor pentru fiecare ţară în parte, ci doar o ţintă globală la nivel comunitar, concesie făcută pentru a obţine consimţământul statelor cu economii încă intensive în carbon, precum Polonia, Ungaria sau Slovacia.

Consecinţa compromisului legislativ la care s-a ajuns astfel va fi o revizuire a circa 50 de norme legislative europene ce privesc diferite teme, precum comercializarea certificatelor pentru emisiile de CO2, impulsionarea folosirii vehiculelor electrice, fiscalitatea verde sau dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen şi a noilor materiale mai sustenabile.

Comisia Europeană va prezenta pe 14 iulie un pachet substanţial de politici menite să asigure atingerea ţintei diminuării emisiilor de CO2 în deceniul care se încheie în 2030.

Textul legislativ adoptat luni de statele membre prevede şi crearea unui organism care să verifice coerenţa între obiectivele climatice şi politicile implementate pentru a le atinge, precum şi a unui mecanism de tip bugetar prin care vor fi calculate emisiile totale pe care le va putea produce UE în perioada 2030-2050 conform ţintelor stabilite.

Vizualizări: 1,414

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: