Vrea ca poliţia să-i aducă acasă concubina fugară. „Am 7 copii cu ea”

Un bărbat de 49 de ani, din Bumbeşti Piţic, vrea ca poliţia să-i caute concubina „dispărută” şi să i-o readucă la domiciliu. Femeia plecată de acasă la mijlocul lunii trecute a fost găsită ulterior pe raza oraşului Novaci, fără să fi fost victima vreunei infracţiuni. Zaharia Udrea consideră că Eugenia Turlică, cu care are 7 copii, nu a plecat de acasă conştientă de gestul său. Evident, oamenii legii nu au nicio putere în acest sens atâta timp cât femeia este majoră şi cu acte în regulă, fiind liberă să stea unde doreşte.

„Eu nu am acte cu ea în mod legal, dar după 20 şi ceva de ani de căsătorie, cred că pot să o consider nevasta mea. A plecat de acasă pentru că s-a supărat că nu i-am răspuns la telefon. Eram la muncă şi i-am spus că nu era semnal în zona în care mă aflam. Atunci a luat telefonul de pe masă şi l-a spart, după care m-am trezit fără ea acasă. Nu ar fi problema că a plecat, dar întreabă copiii de ea. Cu excepţia unuia, care are 19 ani, toţi sunt luaţi de Protecţia Copilului şi în mod normal că întreabă unde este mama lor. Eu ce să le spun? Că s-a dus în lume. Dacă nu se mai întoarce la mine, măcar la copii să vină şi să îi vadă”, spune bărbatul.

Eugenia Turlică este mama lui Aurel Ruşeţ, tânărul de 25 de ani din Dragoteşti care, săptămâna trecută, împreună cu alţi doi verişori de-ai săi, a fost implicat într-una din cele mai violente tâlhării produse în Italia. Toţi cei trei sunt agresaţi, iar dispariţia femeii s-a produs chiar în perioada în care aceştia comiteau faptele violente în locuinţa unui medic chirurg din peninsulă. Zaharia Udrea a crezut iniţial că femeia a plecat acolo, dar în cele din urmă poliţiştii l-au asigurat că aceasta este încă în ţară. „Mie nu au vrut să îmi spună unde se află. Au zis că nu mai este treaba mea şi că ea poate să locuiască unde doreşte. Ea zicea la un moment dat ca să mergem şi noi la muncă în Italia, dar eu nu mai sunt aşa de tânăr şi ca să mă duc acolo să îmi rup oasele nu mai fac treaba asta. Am crezut că o fi plecat într-acolo, dar până la urmă mi s-a spus că e tot pe aici, prin ţară, dar nu mi s-a precizat exact unde”, mai spune bărbatul.

Vizualizări: 4,522

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: