Weber și Iordache, despre ”vânătoarea” primarilor

Patru primari PNL Gorj s-au afișat în ultima perioadă cu liderii PSD, la semnarea contractelor de finanțare pentru diverse proiecte din comunitate. Este vorba despre Dumitru Leuștean de la Novaci, Dumitru Modrea de la Turcinești, Aristică Coiculescu, primarul de la Arcani și Marius Bădescu, primarul de la Dănciulești. Șeful PSD, Mihai Weber, dă de înțeles că primarii liberali ar trece la PSD. Pe de altă parte, președintele PNL Gorj Ion Iordache spune că și el poate face poze cu primari PSD, dar amintește că PSD și PNL sunt în alianță și că Weber nu are o atitudine corectă.

Mihai Weber, președintele PSD Gorj, nu vrea să dea nume dar afirmă că mai mulți primari vor trece la PSD: ”Cu siguranță vor veni pentru că au văzut ce înseamnă echipa Partidul Social Democrat și cine și cum haideți să vedem, poate vor fi și alte surprize. Eu spun că sigur vor fi și alte surprize plăcute, pentru că oamenii se îndreaptă acolo unde văd că există implicare, unde văd că există o echipă”.


Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, sugerează că primarii au fost mai degrabă atrași în acele fotografii. Ei au fost să semneze contractele de finanțare și nu au putut refuza să facă fotografii. 

”Dacă este acum care face mai multe poze putem să facem și noi poze cu primari PSD, dar nu cred că asta asta ar trebui să facă niște oameni responsabili”, spune Iordache.

Despre poze și filmulețe cu primari PSD, chiar în campanie electorală, nu este străin Iordache. La alegerile parlamentare, o parte din campania lui s-a bazat pe susținerea publică a unor primari PSD. 

El mai spune că și el are discuții cu primari care sunt dispuși să treacă la PNL. ”Cu siguranță sunt foarte mulți primari cu care vorbesc și eu și sunt dispuși. Eu nu consider că în momentul de față, mai ales că suntem și într-o alianță politică, nu trebuie să facem acest lucru. (…) Îi încurajez pe primarii PNL să meargă să discute și cu secretarii de stat pe care îi are PSD și cu președintele de consiliu județean. Ei trebuie să găsească soluții pentru a-și dezvolta cât mai mult comunitatea”, a mai spus Iordache.

Vizualizări: 3,117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: