Zeci de cadre didactice cer voucherele de vacanță

Profesorii din județul Gorj își vor banii aferenți voucherelor de vacanță. Astfel, un număr de 20 de cadre didactice s-au îndreptat în instanță împotriva Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj pentru a-și recupera contravaloarea în bani aferentă anilor 2012-2015. Rezultatul ar putea fi unul nefavorabil pentru profesori, căci și sindicaliștii spun că acesta nu este decât un drept pe hârtie acordat dascălilor.

 Un număr de 20 de cadre didactice din tot județul au dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Gorj pentru recuperarea banilor aferenți voucherelor de vacanță. Aceste tichete de vacanță le-au fost promise tuturor bugetarilor de guvernările trecute, însă în fapt angajații nu au beneficiat de aceste drepturi. Oamenii încearcă acum să și le câștige în instanță. ”Sunt profesori care speră să câștige acești bani în instanță, pentru că altfel noi nu am primit nimic de la nimeni. Noi, profesorii, avem drepturi, dar numai pe hârtie. Nouă nu ne sunt plătite orele suplimentare, nu beneficiem de ajutor de înmormântare, sunt multe alte drepturi de care nu beneficiem căci nimănui nu-i pasă de profesori. Aceste vouchere au fost numai în lege, dar nici în bugetul pe anul 2016 nu sunt prevăzuți bani pentru aceste cheltuieli, instanța a rămas singura noastră speranță”, a spus Constantin Huică, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, filiala Gorj.

Reprezentanții ISJ Gorj spun că profesorii au făcut o greșeală când s-au îndreptat în instanță împotriva Inspectoratului Școlar Județean. ”În mod normal, cadrele didactice trebuie să acționeze în judecată angajatorul direct, respectiv școala la care un profesor este titular”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Vizualizări: 323

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: