Zeci de case în pericol lângă cariera Berbeşti

O alunecare de teren care a avut loc la sfârşitul anului trecut la cariera Berbeşti impune Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia să exproprieze zeci de case. Surse din cadrul societăţii susţin că despăgubirea proprietarilor caselor şi terenurilor din zonă se va ridica la 15 milioane de lei.

În dimineaţa zilei de 27 decembrie 2009, s-a produs în satul Valea Mare, din oraşul Berbeşti, o reactivare a alunecărilor de teren, într-o zonă de exploatare a cărbunelui în regim de carieră şi în care fenomenul de alunecare a fost înregistrat prima dată în 2006. Cauza reactivării a reprezentat-o fenomenele de îngheţ-dezgheţ caracteristice ultimei perioade. Zeci de gospodării din Valea Mare-Berbeşti se află în zona alunecării de teren potrivit inventarierii făcute de către comisia prefecturii Vâlcea. „S-a încheiat inventarierea şi avem 22 de gospodării în perimetrul de alunecare. 17 dintre acestea se află în zona pentru care Exploatarea Minieră de Carieră (EMC) Berbeşti deţine licenţă de exploatare. În cele 22 de gospodării locuiesc 32 de persoane, dintre care 7 copii”, a declarat Carmen Constantinescu, purtătorul de cuvânt al prefecturii Vâlcea.

Alunecarea de teren de la Valea Mare se întinde pe aproximativ 5 hectare şi cele 22 de case sunt monitorizate în permanenţă de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Berbeşti, care a decis că se impune urgentarea măsurilor de expropriere.

Strămutarea caselor şi despăgubirea proprietarilor pentru 122 de hectare de teren costă SNLO 15 milioane de lei. Pentru că SNLO nu are lichidităţi va strămuta casele pe etape şi îi va despăgubi pe oameni până în 2015. „Cinci case sunt la 100 de metri de excavatoare şi oamenii trebuie strămutaţi foarte repede", spune Vintilă Chelcea, primarul oraşului Berbeşti. Directorul general al SNLO a declarat presei locale din Vâlcea că cele 29 de gospodării vor fi mutate gradual până în 2015, nouă din ele anul acesta şi alte nouă în 2011, iar restul până în 2015. Burlan a mai spus că în afara perimetrului de exploatare mai sunt încă nouă gospodării, care nu s-au luat în calcul. Acesta a precizat că SNLO nu se înţelege cu cetăţenii la despăgubiri. „Au preţuri mai mari pe case decât sunt în Râmnicu Vâlcea ", a susţinut Daniel Burlan, directorul SNLO.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: