Zeci de poştaşi din Gorj, trimişi în şomaj

Poştaşii aşteaptă astăzi rezultatele testărilor pe care le-au susţinut pentru păstrarea posturilor în cadrul oficiilor, agenţiilor şi ghişeelor poştale. 162 de candidaţi au susţinut examenul însă 40 vor rămâne fără post. Reprezentanţii Oficiului Judeţean de Poştă spun că cei care nu vor reuşi să-şi păstreze vechile posturi vor putea opta pentru unul dintre cele vacante la nivelul judeţului.  

Conform spuselor reprezentanţilor Oficiului Judeţean de Poştă cele mai multe posturi restructurate sunt în Târgu Jiu, Motru, Târgu Cărbuneşti şi Mătăsari. Cei care au susţinut examenul pentru a rămâne pe post vor afla astăzi rezultatele. “În data de 31 august am finalizat procesul de testare profesională a angajaţilor care a avut ca obiectiv selectarea personalului. Rezultatul testărilor a fost înaintat la CNPR de unde urmează ca în data de 3 septembrie, cel târziu 4 septembrie, să primim rezultatele aprobate. În prima decadă a lunii septembrie vor fi emise şi deciziile de încetare a contractelor de muncă. 162 de angajaţi au susţinut examen, din aceştia doar 40 o să plece acasă, restul îşi menţin activitatea. Este vorba atât de poştaşi cât şi de angajaţi de la agenţiile şi ghişeele poştale”, a declarat Liliana Popescu, purtătorul de cuvânt al Oficiul Judeţean de Poştă.

O parte din salariaţi vor avea doar normele de lucru micşorate şi nu s-a pus problema reducerii de personal, aşa cum s-a întâmplat la Novaci şi Tismana.

Pot opta pentru posturile vacante în alte localităţi

Cei care nu vor reuşi să-şi păstreze posturile vor putea opta pentru posturile vacante la nivelul judeţului. „Din cei 40 va urma în a doua etapă oferirea posturilor vacante de către companie pe judeţ, în ordinea mediilor sau după opţiuni. Fiecare are posibilitatea să-şi aleagă un nou loc de muncă din cele vacante, bineînţeles ţinând cont de pregătirea profesională. La nivelul judeţului, tot ce a plecat în decursul unui an şi jumătate, nu s-a mai angajat în locul lor, aceste locuri urmând să fie acum puse la dispoziţia celor care nu-şi mai regăsesc locul în cadrul aceluiaşi oficiu.  

Desfiinţarea unui ghişeu conduce la înfiinţarea a 3 agenţii

Ghişeul de la Bumbeşti Piţic se desfiinţează, în schimb se înfiinţează trei agenţii (fiecare salariat are sediul agenţiei la el acasă sau pune o locaţie la dispoziţia Poştei). La examen trebuiau să se prezinte salariaţii de la ghişeu pentru a opta fiecare pentru o agenţie, însă din cei patru factori numai unul s-a prezentat la concurs.  Practic, acolo vor rămâne două posturi vacante. 

Primarii, solidari cu poştaşii

Autorităţile locale din Muşeteşti nu sunt de acord cu reducerea numărului poştaşilor. Primarul Ion Ciobea spune că nu este de acord ca în comuna sa să mai existe un singur poştaş. Edilul spune că un singur factor poştal nu ar putea face faţă volumului de muncă. „În comuna Muşeteşti sunt doi poştaşi care acoperă foarte greu toată suprafaţa comunei pentru că noi numai pe drumul judeţean avem o întindere de 12 km şi opt sate foarte împrăştiate. Din discuţiile pe care le-am purtat cu doamna directoare de la Poştă se preconizează să rămână un poştaş. Probabil că îi va trebui elicopter, să arunce presa şi pensiile din elicopter. Este foarte greu şi în condiţiile actuale cu doi, dacă va rămâne unul nu ştiu ce se va întâmpla. La noi sunt 900 de familii, dar nu sunt grupate, sunt împrăştiate în 9500 de hectare. Să alergi 9500 de hectare un poştaş nu mi se pare corect, dar probabil îşi vor da seama în momentul în care greşesc”, a spus Ion Ciobea, primarul din Muşeteşti.   

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: