Ziua de 14 Februarie în istorie
În 1821 a murit Petru Maior, cărturar iluminist, filolog şi istoric român, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene
În 1851 s–a înfiinţat, la Paris, Junimea română, societate politică şi culturală a tinerilor studenţi români din Paris, îndrumaţi de N. Bălcescu, C.A.Rosetti.
În 1968 Plenara C.C. a P.C.R. hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după URSS și revenirea la sistemul tradițional al județelor și municipiilor.
Petru Maior
Petru Maior s-a nascut la circa 1756 in Târgu Mureș, acesta a fost istoric, filolog și scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene. A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior.
Și-a inceput studiile primare la Căpușu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod in judetil Mureș. După absolvirea studiilor la Colegiul Reformat din Târgu Mureș pe care l-a urmat intre anii 1769 si 1772, și mai apoi la Blaj intre anii 1771 si 1774 a urmat studiul filosofiei și teologiei la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma. A absolnit, in anul 1780 facultatea de Drept la Universitatea din Viena.
In 1780 isi incepe la gimnaziul din Blaj cariera de profesor de logică, metafizică și dreptul firii, din 1785a fost preot în Reghin-sat și protopop al Gurghiulu și corector al cărților românești care se tipăreau la Buda.
Maior a fost militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.
În lucrările sale istorice a combătut opiniile lui Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel și Jernej Kopitar, care contestau romanitatea și continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii.
S-a stins din viata la 14 februarie 1821, la varsta de 65 de ani la Budapesta.
Vizualizări: 682
Distribuie Trimite pe WhatsApp